Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii din Piteşti vor să facă performanţă

Publicat in Adevarul, luni 23 februarie 2009 ·

Clubul din Trivale dispune de sală de jocuri, piscină şi un cămin propriu pentru a-şi pregăti viitorii campioni. Antrenorii nu mai merg foarte des în şcoli pentru selecţie. Micuţii vin singuri către CSM Piteşti, club care a devenit un brand al localităţii. Performanţa şi visele de a obţine o medalie apar încă de când cei mici aleg să practice un sport. Acelaşi lucru se întâmplă şi pentru copiii şi juniorii din Piteşti, care pot să-şi îndeplinească aceste idealuri la un club care a reuşit mereu să iasă în faţă cu sportivi de valoare.

Directorul general al CSM Piteşti, Dinu Gheorghe, a declarat că selecţia şi iniţierea la gruparea din Trivale se face permanent, chiar dacă aici există echipe de performanţă care se bat în fiecare an pentru o medalie la diferite discipline.

Majoritatea elevilor din Piteşti vin la Clubul Sportiv Municipal şi pentru că „acum este un brand al oraşului şi nu mai este nevoie să fie menţinută o legătură lunară cu grădiniţele şi cu şcolile”, după cum susţine Dinu Gheorghe.

CAZARE GRATIS PENTRU MICUŢI

Mai mult, clubul are un cămin ce asigură cazare gratuită pentru cei mici, chiar din momentul în care aceştia vin la iniţiere şi selecţie. „Pentru că nu ne permitem să-i pierdem, le oferim toate condiţiile de care au nevoie. Cei care nu locuiesc în oraş vin şi stau la căminul clubului, acolo unde, pentru început, doar masa se negociază cu părinţii.

După ce au fost legitimaţi, costurile acestora sunt suportate integral de către CSM Piteşti”, a punctat oficialul. Părinţii pot alege pentru cei mici una din cele zece secţii unde copiii îşi pot începe activitatea sportivă de performanţă: atletism, baschet, box, judo, caiac-canoe, lupte, nataţie, radioamatorism, rugby şi volei.

„Fiecare disciplină din cele enumerate are antrenori tineri care se ocupă de viitorii performer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 14 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°