Valurile vremii îmi aduc în minte, în suflet, în simţiri, Bucureştiul de odinioară.
Dacă am peregrina prin Bucureştii de azi cântând Bucureştii de ieri, am avea multă nostalgie în priviri şi un fel de vină că nu stăruim să păstrăm parfumul acelei epoci. Totul e în amintire. Dar, dacă-ţi pui în ureche să-ţi picure cântecele lui Cristian Vasile, imediat atmosfera revine. Ori de câte ori televiziunea vrea să vorbească despre Micul Paris, coloana sonoră care însoţeşte imaginile este negreşit luată din cântecele lui Cristian Vasile - trubadurul trubadurilor.
ACORDURI DULCI. Avea atâta dulceaţă în glas încât, astăzi, în 2009, când îi asculţi cântecele eşti transportat imediat în acel Bucureşti despre care nu ştim decât că era grozav, că era monden, că lumea ştia să petreacă şi să se bucure. Era cântăreţul inimilor îndrăgostite, al noctambulilor pe care-i apucau zorile "în trezie", pulverizând nopţile. Vocea lui, cu o anumită miere în note, făcea din melodiile "Iubesc femeia", "Zaraza" şi din multe altele, litanii de iubire. Trubadur sentimental în oraşul care pe atunci avea o viaţă de noapte strălucitoare, schimba destine: "Pe raze de Lună/ Se ţes acorduri dulci/ De violină/ Ce-ncerca să spună/ O melodie de tăcere/ Tu Lună, tu Lună". Din nici unul dintre şlagărele lui Cristian Vasile nu lipseşte Luna. Mi-aduc aminte că-n studenţie circula o casetă pe sub mână, pe ascuns. De ce? Nu ştiu. Toate aceste melodii pe care le numesc retro - ne fermecau. L-am întrebat pe domnul Ion Vova, care ştie tot, şi am aflat despre acest Cristian Vasile că fusese o mare glorie a muzicii uşoare. Că a fost cel mai popular cântăreţ timp de aproape 30 de ani între 1920 şi 1949. Atât. Schimbarea de sistem politic, capriciile modei, ieşirea din război, cortina de fier - cine ştie - a făcut să fie uitat. Dureros trebuie să fie pentru un artist care s-a bucrat de adul
