Un judecător al unei Înalte Curţi din Londra a acordat despăgubiri pentru patru femei originare din R.Moldova, victime ale uneia dintre cele mai mari operaţiuni de trafic de persoane şi prostituţie din Marea Britanie. Judecătorul Treacy din Londra a ordonat unui cuplu căsătorit, aflat în detenţie din 2005, să plătească aproximativ 197.000 de euro unei femei, 182.000 de euro alteia, precum şi 148.000 de euro, respectiv 160.000 de euro celorlalte două femei, al căror nume nu poate fi dezvăluit din motive juridice. Cuplul care urmează să le despăgubească pe cele patru femei este format din Gavril Dulghieru şi soţia sa, Tamara, care au solicitat fără succes azil în Marea Britanie şi care au contribuit la introducerea în mod ilegal a sute de tinere din Europa de Est în această ţară.
Cazul celor patru femei, care sînt cetăţeni moldoveni şi locuiesc acum în Marea Britanie, constă în faptul că au fost victime ale unei conspiraţii ilegale de a le aduce în ţară din ţara de origine pentru scopuri de exploatare sexuală şi prostituţie. Potrivit judecătorului, Gavril şi Tamara Dulghieru au fost “actori semnificativi în această conspiraţie”.
Autori: A.B.
Un judecător al unei Înalte Curţi din Londra a acordat despăgubiri pentru patru femei originare din R.Moldova, victime ale uneia dintre cele mai mari operaţiuni de trafic de persoane şi prostituţie din Marea Britanie. Judecătorul Treacy din Londra a ordonat unui cuplu căsătorit, aflat în detenţie din 2005, să plătească aproximativ 197.000 de euro unei femei, 182.000 de euro alteia, precum şi 148.000 de euro, respectiv 160.000 de euro celorlalte două femei, al căror nume nu poate fi dezvăluit din motive juridice. Cuplul care urmează să le despăgubească pe cele patru femei este format din Gavril Dulghieru şi soţia sa, Tamara, care au solicitat fără succes azil în Marea Britanie şi care a