Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada morţii

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 23 februarie 2009 ·

Un tânăr de numai 22 de ani şi-a pierdut viaţa în masivul Bucegi, după ce s-a aventurat pe un traseu interzis. Băiatul era din Constanţa şi a venit la Sinaia să-şi petreacă sfârşitul de săptămână împreună cu prietena lui. Sâmbătă, tânărul a urcat pe un traseu foarte dificil, numit „Drumul de vară”, interzis turiştilor pe timp de iarnă, pentru a se da cu placa de snowbord. Băiatul urma să se întâlnească cu iubita lui la cota 2.000, în jurul orei 17.00. Pentru că tânărul nu şi-a făcut apariţia, fata s-a speriat şi a anunţat Salvamontul. Salvatorii montani au pornit imediat în căutarea turistului, însă l-au găsit abia duminică dimineaţa. Din câte se pare, băiatul a fost surprins de avalanşă. „Tânărul s-a abătut de la pârtia amenajată şi a intrat într-un fir de vale unde zăpada este foarte mare. A mers pe firul de vale vreo 400-500 de metri, şi-a dat seama că a greşit şi a încercat să o ia în lateralul văii, unde a fost surprins de avalanşă”, a precizat salvamontistul Dan Trif.

Un alt tânăr, tot de 22 de ani, le-a dat bătăi de cap salvamontiştilor după ce s-a rătăcit pe munte, de această dată în masivul Piatra Craiului. Din fericire, turistul a scăpat teafăr şi nevătămat chiar dacă s-a aventurat pe un traseu interzis. Ilie Giurgiu este din Bihor, dar locuieşte momentan în Braşov, unde este student. El a plecat sâmbătă din Plaiul Foii şi a urcat în Piatra Craiului, pe un traseu interzis, iar la un moment dat s-a rătăcit. Pentru că nu a mai reuşit să coboare singur de pe munte, tânărul a anunţat Salvamontul, sâmbătă seara, în jurul orei 20.00. O echipă de salvamontişti a pornit în căutarea turistului rătăcit şi a reuşit să-l coboare pe acesta de pe munte, teafăr şi nevătămat, duminică dimineaţă, în jurul orei 06.00. „Am plecat târziu de la refugiul Diana, nu m-am încadrat în timp şi m-a prins noaptea pe drum, am pierdut traseul şi nu am mai putut să mă întorc. Trase

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 5 ore
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 3 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°