Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generali Pensii a platit prima pensie privata

Publicat in Romania Libera, luni 23 februarie 2009 ·

Generali Pensii, care administreaza al treilea fond de pe piata pensiilor obligatorii, a platit vineri, 20 februarie, prima pensie in valoare de peste 400 lei, care insumeaza contributiile platite in cateva luni de proaspatul pensionar, la care se adauga dobanda acumulata, au spus pentru NewsIn surse din piata.

Plata a fost anuntata luni de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), care a precizat doar ca fondul care a facut plata este gestionat de un administrator membru al asociatiei.

Beneficiarul platii este un proaspat pensionar din sistemul public de pensii, care si-a cerut si incasat drepturile si de la fondul de pensii private obligatorii la care a contribuit doar cateva luni, potrivit APAPR.

Situatia nu este acoperita de legislatia existenta, astfel incat Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a emis o decizie privind modalitatea de plata - prin suma unica, la fel ca in situatiile de invaliditate si deces.

Potrivit APAPR, primul beneficiar al sistemului de pensii private din Romania s-a pensionat la o varsta relativ redusa, dar cu stagiu complet de cotizare, deoarece a muncit in conditii dificile.

APAPR estimeaza ca, in urmatorii zece ani, fondurile de pensii private obligatorii din Romania vor avea de onorat intre 80.000 si 100.000 de cazuri de plata.

In Ungaria, fondurile de pilonul II au facut, in primii zece ani de functionare, plati de peste 23 de milioane de euro pentru aproximativ 60.000 de beneficiari. Pe pilonul III, fondurile din Ungaria, ce functioneaza de aproape 15 ani, au platit deja circa 946 de milioane de euro pentru un numar de 360.000 de participanti, potrivit APAPR.

APAPR are in prezent 21 de membri, cu peste 99,2% dintre cei 4,6 milioane de participanti la pilonul II de pensii.

Mai multe informatii financiare si

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel puţin un mort şi mai mulţi răniţi în Germania, după ce o maşină intră în mulţime la Mannheim

News.ro acum 40 minute
Cel puţin o persoană a fost ucisă luni, la Mannheim, în vestul Germaniei, după ce o maşină a intrat în mulţime, anunţă poliţia, iar mai multe persoane au fost trântite la pământ, potrivit unui martor, relatează AFP. O intervenţie de anvergură a poli

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 4 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

PNL va cere excluderea din PSD a lui Victor Ponta: „O să o facem, în termeni colegiali, civilizaţi”

Libertatea acum 2 ore
Cătălin Predoiu a anunțat că Partidul Național Liberal (PNL) va solicita excluderea lui Victor Ponta din Partidul Social Democrat (PSD), scrie News.ro.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum o ora
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, valorile termice diurne vor crește în primele patru zile, de la o medie de 7 grade (3 martie), până spre 17 grade (6 martie).

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum 3 ore
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum o ora
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor. Care sunt zonele afectate

HotNews acum 4 ore
Peste 700 de blocuri din București din cinci sectoare ale Capitalei vor avea probleme cu apa caldă și căldura în zilele următoare, din cauza unor lucrări de reabilitate pe conductele rețelei termice, a anunțat luni Compania Municipală Termoenergetic

Ponta: Predoiu, „băiatul de mingi” al Sistemului, gata oricând să execute ordinele sorosiştilor

Mediafax acum 2 ore
„România are nevoie de o schimbare radicală, pentru că asta vor românii şi pentru că acesta este interesul nostru naţional suveran! Iar eu voi pune întotdeauna România pe primul loc! Această schimbare şi această voinţă legitimă a poporului vor învin

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°