Cu Arvydas Cepulis de neoprit, Asesoft Ploieşti a învins cu 91-82 pe „U“ Mobitelco Cluj. Lituanianul a marcat 34 de puncte, dintre care 21 din spatele semircercului, clujenii negăsind antidotul pentru unul dintre cei mai buni aruncă-tori din Divizia A. Tot planul de joc pe care antrenorul clujenilor, Anthony Baldwin, l-a pregătit pentru marele derby cu Asesoft Ploieşti a fost spulberat de un singur om. Lituanianul Arvydas Cepulis, campionul concursului de trei puncte de la All Star Game-ul din 2008, a fost cel care a făcut diferenţa.
Mai întâi şi-a reglat ţinta cu o precizie de invidiat în sfertul al doilea, când a lansat cinci aruncări consecutive de trei puncte către coşul clujenilor, toate atingându-şi ţinta. Într-un ecart de aproape cinci minute, de la 28-22, Cepulis avea să se lupte de unul singur cu rivalii săi, scorul ajungând 43-32.
Având moralul dincolo de tavanul sălii după această serie impresionantă, ploieştenii aveau să se distanţeze pe finalul sfertului doi după ce primele 10 minute stătuseră sub semnul echilibrului. După o altă aruncare din spatele semicercului a lui Burlacu, Asesoft conducea cu 50-34, cea mai mare diferenţă care s-a înregistrat pe tabelă în partida de sâmbătă seară.
Asesoft a redevenit lider
Vicecampionii de la „U“ Cluj au forţat revenirea în sfertul al treilea, însă nu au reuşit să se apropie la mai puţin de două puncte de gazdele partidei. Apărarea mult mai organizată şi ofensiva echilibrată i-au pus pe clujeni în postura de a spera la mai mult de la sfertul decisiv, care avea să pornească de la scorul de 69-63 pentru Asesoft.
Însă acelaşi Arvydas Cepulis a fost omul care i-a ţintit din nou pe clujeni fără să le lase nicio şansă de supravieţuire. Lituanianul şi-a anunţat finalul de gală prin patru puncte marcate din pătrunderi în debutul sfertului.
@N_P