Filiala OMV Italia SRL a grupului austriac va fi vândută până la sfârşitul anului 2009. OMV se va concentra pe activitatea staţiilor de distribuţie carburant de pe pieţele în creştere din zona Dunării, Sud-Estul Europei şi zona Mării Negre.OMV activează în Italia din anul 1991, operând doar pe piaţa staţiilor de distribuţie carburant, cu o reţea de 96 de staţii de distribuţie carburant situate în regiunea Triveneto (Trentino, South Tirol, Fiuli-Venezia Giulia, Veneto), di
Filiala OMV Italia SRL a grupului austriac va fi vândută până la sfârşitul anului 2009. OMV se va concentra pe activitatea staţiilor de distribuţie carburant de pe pieţele în creştere din zona Dunării, Sud-Estul Europei şi zona Mării Negre.
OMV activează în Italia din anul 1991, operând doar pe piaţa staţiilor de distribuţie carburant, cu o reţea de 96 de staţii de distribuţie carburant situate în regiunea Triveneto (Trentino, South Tirol, Fiuli-Venezia Giulia, Veneto), din nordul Italiei,
"Pe fondul creşterii concurenţei pe piaţa europeană a staţiilor de distribuţie carburant, extinderea reţelei reprezintă o preocupare constantă pentru OMV. Compania îşi îndreaptă atenţia spre pieţele cu un potenţial mare de dezvoltare şi care oferă posibilitatea obţinerii unei cote de piaţă importante", a anunţat compania.
În schimb, piaţa din Italia este saturată şi oferă puţine oportunităţi pentru o dezvoltare viitoare.
Vânzarea OMV Italia ar trebui să se finalizeze până la sfârşitul anului 2009. În lunile următoare se vor purta discuţii cu potenţiali cumpărători. Actuala reţea OMV Italia va fi gestionată de cumpărător la acelaşi nivel, consideră OMV.
Prima staţie de distribuţie carburant OMV din Italia a fost deschisă în Nalles (Tirolul de Sud), în anul 1991. În anii următori, reţeaua a fost extinsă, ajungând la 96 de staţii. În 2008, cot