Românul e frate cu codrul. Românul e bun gospodar, iubeste natura. Mda… Natura împarte cu omul, iar omul ca un fratior cuminte împarte si el cu natura. Poate asa se explica faptul ca duce punga cu gunoiul menajer pâna la locul special amenajat si o arunca exact lânga pubela, manânca ciocolata delicioasa si arunca ambalajul pe jos când la un pas de el e o pubela. Apoi vine un cutu vagabond, flamând si curios din fire si îngata punga cu gunoi si o duce mai încolo, ferit de ochii lacomi ai haitei. Împrastie gunoiul peste tot, dupa care vântul, ca sa nu se supere ,,prietenul naturii”, termina ce a vrut acesta sa faca de la început. Ridica hârtiile, pungile mizerabile, danseaza pasional în aer, dupa care le asterne frumos în câmp deschis la aer curat. Asadar, pe lânga calitatile de mai sus, omul e generos si loial naturii. Natura i-a dat cele necesare pentru trai, el îi da cele necesare pentru poluare.

Ia cineva atitudine? Eu te las pe tine, tu ma lasi pe mine, el se bazeaza pe noi, noi ne bazam pe ei (cei du sus). Eu, tu, el (ea), noi, voi, ei, dar de fapt … nimeni. Vorba aceea, noi cu noi, ei cu ei. Multi se lauda cu frumusetea si curatenia orasului. Orasul florilor ramâne în amintire. O fi ceva curatenie în centrul orasului, dar printre blocurile gri… culoarea e data de ,,curcubeul” mizeriei purtate de vânt si de câinii vagabonzi pe toata strada.

Daca pentru luarea atitudinii nu se anuta nimeni, când e vorba de dat vina multi se anunta, adica si noi (cetatenii) si ei (autoritati). Numai ca fiind pe ,,strazi paralele”, nu ne întâlnim niciodata. Dar nu doresc aici sa ma iau de ,,ei”, ci de ,,noi”, cetateanul de rând, de gestul lui. Pot ,,ei”sa amplaseze pubele din metru în metru, pot angajatii sa mature strada în ficare zi (sa recunoastem ca s-a facut si se face acest lucru), daca cetateanul gospodar, ba fura florile, bancile si pubelele, ba le distr