Astăzi se iubeşte cu dor. Într-un fel al nostru, românesc, fără inimioare de pluş şi răvaşe înmânate în văzul lumii. Se iubeşte cu sufletul, nu cu vorba. Este ziua lui Dragobete, numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş şi puternic, care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere şi pe care Maica Domnului îl transformă în plantă de dragoste, ce-i poartă numele.

Astăzi, dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure, este pusă sub protecţia Năvalnicului. În vremuri trecute, ne spune site-ul www.crestinortodox.ro, Dragobetele era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era frumoasă, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau ghiocei, viorele şi tămâioare, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Se mai spune că, în dimineaţa zilei de Dragobete, fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau cu apă astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul frumoase. Atunci, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi îşi construiesc cuiburile, păsările neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vară.

Asemenea lui Eros

Dragobetele trebuie ţinut cu orice preţ, spun datinile, altfel, tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care vine. În plus, e semn rău dacă o fată sau un băiat nu întâlnesc de Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind că, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiţi, iar dacă o fată iese cu un băiat şi nu se sărută, se crede despre ei că nu se vor mai iubi în acel an. Se povesteşte despre Dragobete că este un personaj mitologic, asemenea lui Eros al vechilor greci, şi lui Cupidon al romanilor, ce oficia în cer, la în