…a fost odata, ca niciodata (ca de n-ar fi, nu s-ar povesti) un oras universitar numit Cluj, cu profesori precum Racovita, Papillian, sau Hateganu, cu o cafenea precum Arizona sau Croco, ba chiar si cu o mana de ziaristi tineri si entuziasti, gata sa se razboiasca ba cu Ion Iliescu, ba cu generalul Caba, ba cu sistemul Caritas, ba cu licuricii lui (Sabin) Funar… Si cate si mai cate.
Pe rand, au inceput sa dispara. Unii au murit, altele sau transformat in sedii de banca, altii au inceput sa se blazeze. Au mai ramas doar umbrele. Clujul continua sa figureze in continuare pe harta Romaniei, mai degraba din inertie. Orasul universitar a disparut ca si cafeneaua Croco. Ziaristii au acum laptopuri asortate la telefoanele celulare si cam atat. Prefectul – profesor universitar – isi permite mitocanii de Manastur in timpul oficial si in calitatea-i oficiala, vorbind cu un reprezentant al presei. Vremurile cand mitocaniile se mai strecurau printre dinti, sau in spatiu privat, dintr-un vag sentiment de pudoare, au disparut. Acum se hahaie la lumina zilei, pe treptele Prefecturii, si toata lumea isi intoarce privirea. Premierul – profesor universitar si el – se face ca nu observa. Mai greseste omul. Presa, scuipata in fata de un Becali cu numele Stamatian, se uita si ea in alta parte, sa vada cum rasar ghioceii. N-ati aflat stirea? Anul asta nu mai rasar. Au si ghioceii astia limitele lor.
Imi scrie un prieten, ziarist clujean, pentru a ma intreba pe ce lume traiesc: cum imi imaginez ca Stamatian va fi schimbat din functie in urma unui dialog de genul reprodus mai jos? La ce bun sa mai iei reactii, la ce bun sa insisti ca intelectualii Clujului – multi dintre ei chiar politicieni – sa ia o atitudine? Oricum, nu se schimba nimic, imi spune. Toata lumea stie, toata lumea tace.
Mi-am amintit de bacul acela cu ardeleanul caruia i se pune o piuneza pe scaun. Ardel
