Azi am intrat perfect in rolul de mama si am dedicat aproape toata ziua celor doua fete ale mele.
Dimineata, programul prevedea o vizita la ASL - adica la dispensar (un dispensar oarecare la periferia Romei), pentru a face vaccinul fetitei mele de 15 luni. Chiar cand ma indreptam in graba catre dispensar - eh, sunt deseori in intarziere - ma suna o prietena din Romania, intrebandu-ma, ingrijorata, cum traiesc la Roma in aceste zile.
“Stai linistita”, ii spun, “nu am avut nici un fel de probleme. Dimpotriva, am avut ocazia sa-mi dau seama ca multi italieni sunt de partea noastra, a romanilor cinstiti si suparati foc (aici am zis un cuvant mai urat) pe cei care au alimentat campania asta anti-romaneasca”. Prietena mea, neincrezatoare, imi spune: “nu stiu ce sa mai cred, poate tu traiesti doar in mijlocul intelectualilor tai, si esti la adapost de ceea ce zic oamenii pe strada”.
Asa ajung la dispensar si, in timp ce o pregatesc pe fetita pentru vaccin, cu o neliniste teribila pentru cele doua injectii, o aud pe doctorita: “Dar dumneavoastra nu sunteti italianca”. Raspund negativ, fara sa dau multa importanta intrebarii. Dar ea insista: “si din ce tara veniti?”. “Sunt romanca”, raspund de data aceasta, amintindu-mi in gand de cate ori am auzit intrebarea in ultimele zile. Deci, ma concentrez asupra micutei, care incepe deja sa se nelinisteasca…GATA! Ce bine!
“Doamna, dar dumneavoastra nu va intoarceti in Romania?” Ma uit la ea pentru prima oara cu atentie, incercand sa inteleg ce treaba are intrebarea cu vaccinul. Ma intreb daca nu cumva trebuie sa-mi dea un certificat european de vaccinari. Dar ea continua, ca si cum ar vrea sa-mi dea o explicatie: “Da, multe romance care vin aici spun ca se intorc in tara lor, cine stie de ce...”- adauga.
Nu am chef de vorba, mai ales ca fetita se pune pe plans, probabil de durere
