Studiul a fost realizat de un institut geologic american, echipa de cercetători fiind coordonată de un român
Marea Neagră a fost iniţial un lac enorm, cu apă dulce, se arată într-un studiu realizat de o echipă de geologi de la Institutul oceanografic Woods Hole din Cape Cod, Massachusetts.
Potrivit echipei conduse de geologul român, marea, la care are ieşire şi România, nu s-a format în urma „potopului lui Noe” (unele teorii controversate formulate de americanul Willian Ryan susţineau că au avut loc inundaţii masive, care au modificat relieful şi au forţat unii dintre primii „fermieri” de pe planetă să părăsească zona, ceea ce ar explica povestea biblică a potopului), ci în urma unui eveniment total diferit.
„Nu a fost niciodată un potop. Am demonstrat că asta era imposibil”, a declarat Liviu Giosan pentru Discovery News. În schimb, în urmă cu aproximativ 9.500 de ani, din pricina încălzirii climei, a crescut semnificativ nivelul Mării Mediterane, care a pătruns în „lac” prin intermediul Mării Marmara. Dovezile fosile strânse de echipă demonstrează că a avut loc o tranziţie graduală acum 9.500 de ani de la speciile de apă dulce la cele de apă sărată. Studiul ar confirma astfel şi de ce Marea Neagră este mai puţin sărată decât toate mările din jur.
Cercetările pentru noul studiu nu au mai pornit de la studierea subsolului Mării Negre, ci de la cel al Deltei Dunării. Geologii au forat pur şi simplu la o adâncime de 42 de metri în Deltă (formată de sedimentele depuse de Dunăre înainte de a se vărsa în Marea Neagră). Mostrele prelevate de la acea adâncime datează de acum 10.000 de ani, ceea ce le-a permis cercetătorilor să descopere ce s-a întâmplat şi înainte, şi după „inundarea” lacului. De asemenea, studiul acestora a demonstrat că nu a fost vorba de un eveniment atât de violent precum un potop, ci de un fenomen de durată. „Cochiliile nu