Consilierii generali PSD care, prin votul lor, au blocat lucrarile la Pasajul Basarab ar putea fi obligati sa vina de acasa cu bani pentru a acoperi pierderile cauzate de intarzierea proiectului.
Concluzia ii apartine viceprimarului general Mircea Raicu, care a afirmat ca paguba totala se ridica la aproape 140 de milioane de euro pe an. Pierderile de timp ale companiilor si persoanelor au fost estimate la 31 de milioane de euro pe an, costurile suplimentare cu stationarea autovehiculelor – 6 milioane de euro/an, intretinerea drumurilor adiacente, suprasolicitate, se ridica la 1,5 milioane de euro, iar pagubele produse de reducerea activitatii economice a riveranilor – peste 100 de milioane de euro. Astazi, consilierii generali au fost convocati intr-o sedinta extraordinara la care vor participa toti cei implicati in desfasurarea proiectului si care vor da detalii, astfel incat sa nu mai existe nelamuriri in privinta investitiei.
Daca nici de aceasta data proiectul care va permite primariei sa faca ultimele exproprieri nu va fi aprobat, Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) va fi convocat o data la trei zile pana se va lua o decizie favorabila, a declarat Calin Murg, presedintele de sedinta al CGMB. Consilierii PSD au refuzat sa voteze pentru proiectul privind exproprierile din cauza unor probleme de legalitate sesizate inca din timpul mandatului fostului primar Videanu si care acum sunt cercetate de DNA.
Consilierii generali PSD care, prin votul lor, au blocat lucrarile la Pasajul Basarab ar putea fi obligati sa vina de acasa cu bani pentru a acoperi pierderile cauzate de intarzierea proiectului.
Concluzia ii apartine viceprimarului general Mircea Raicu, care a afirmat ca paguba totala se ridica la aproape 140 de milioane de euro pe an. Pierderile de timp ale companiilor si persoanelor au fost estimate la 31 de milio