- Editorial - nr. 262 / 24 Februarie, 2009 De cateva zile privesc, uluit, la tot ce se intampla in "Cizma" si, sincer sa fiu, ma simt oarecum derutat! Din 15 ianuarie incoace, romanii ocupa, din nou, prima pagina a presei italiene. Si ma intreb: oare Italia asta sa fie "sora noastra cea latina"? Tot asa m-am intrebat, de fiecare data, in fiecare an, la 30 august, atunci cand comemoram tristul rapt din anul 1940, cand nordul Ardealului era rupt, prin Diktatul de la Viena, garante fiind Italia si Germania, pentru a fi dat Ungariei revizioniste si fasciste a lui Horthy Miklos. In fiecare an citesc ce spunea atunci ambasadorul Italiei la Budapesta si, zau, nu mi-ar veni sa cred, daca toate cuvintele de acolo nu ar face parte dintr-un act prins in pagina prea mult zbuciumatului nostru Ardeal. Atunci cand pierdeam, tragic, pamant din pamantul nostru stramosesc, prin vointa si nelegiuirea puternicilor clipei - Hitler, Mussolini, Ciano si Csáky -, tradandu-ne inca o data, reprezentantul diplomatic la Budapesta al Italiei, tara "garanta", jubila, atat de fericit si bucuros de sfartecarea Romaniei. Cinicul ambasador al Italiei la Budapesta, imprumutand manierele arhicunoscute ale lui Mussolini, clama precum Ducele: "Ati obtinut cele mai frumoase teritorii, fara sange; ma bucur impreuna cu voi (n.n. _ ungurii!). Traiasca Ungaria!" Bravo! Si, din nou, ma intreb: chiar asta era atunci - cand Romania sangera! - sora cea mare a noastra, de ginta latina? Totodata, nu pot sa nu-mi pun o alta intrebare. Nu-i, oare, mare pacat sa fie uitate bunele, fructuoasele relatii romano-italiene, stabilite de istoricul Nicolae Iorga, de romanii inaintemergatori care, intr-adevar, si-au servit patria ca intelectuali de seama la Academia di Romania? Sa nu uitam, apoi, de distinsa personalitate a culturii italiene, Rosa del Conte, care multi ani din viata ei i-a dedicat operei lui Eminescu! Si, c