Marian Crişan (n. 1976, Salonta) a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti. A realizat, printre altele, documentarele şi scurtmetrajele Comunismum mobilae (2000, Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul Cinemaiubit), Help! (2003), La mulţi ani (2005), Portret de familie (2006, Premiul UCIN pentru scurtmertraj), Amatorul (2007, Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Dakino), Luni (2008, documentar selectat la TIFF) şi Megatron (2008, Palme dâOr pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes).
Cum e să treceţi de la videoclipuri la scurtmetraje premiate cu Palme dâOr?
Nu cred că am trecut de la una la alta. Acum lucrez la un videoclip al trupei Paraziţii, între timp mă gîndesc la un nou proiect de scurtmetraj şi mă adun pentru un proiect de lungmetraj. Din punctul meu de vedere, orice filmare care îmi oferă plăcerea de a lucra cu cei implicaţi are rostul ei. Sînt multe videoclipuri care au fost o experienţă plăcută şi utilă în perspectiva lucrului la un film. De exemplu, unul dintre avantajele filmării multor videoclipuri este faptul că am prospectat nenumărate locuri, posibile decoruri pentru posibile filme.
Aţi regizat şi documentare selectate în festivaluri de prestigiu; ce reprezintă filmul documentar pentru cariera dvs.?
Documentarul este o provocare interesantă. Am făcut trei documentare: Comunismum mobilae - un documentar uşor poetic despre ceea ce urma să fie zona portului Bucureşti la Dunăre; Tulnicul - un documentar despre tradiţia acestui instrument în Munţii Apuseni şi Luni - portretul nestilizat, realizat în decursul unei singure zile, al unui personaj controversat, Tudor Şişu. Cred că documentarul este foarte important în perspectiva scrierii unui scenariu de ficţiune, avînd în vedere şi momentul în care se află acum cinematografia românească.
