Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii „de opozitie" cer demisia primarului Tusac

Publicat in Ziua Constanta, marți 24 februarie 2009 ·

Consilierii locali din Mangalia, alţii decât cei de la PSD, sunt decişi să îi creeze coşmaruri primarului Tusac, cu orice preţ. Aceştia îl îndeamnă pe Mihai Tusac să dea dovadă de bărbăţie şi, împreună cu ei, să îşi înainteze demisiile, pentru a readuce la Mangalia liniştea şi bunul mers al instituţiilor publice, ajunse deja într-un blocaj total.

„Noi, grupul PD-L, suntem decişi să lăsăm cetăţenii Mangaliei să decidă asupra viitorului lor. Cum situaţia din Consiliul Local este unică, dar şi absolut păguboasă pentru locuitorii Mangaliei, am decis să îl lăsăm pe Mihai Claudiu Tusac să le dovedească localnicilor că binele pe care îl doreşte acestora şi pe care l-a afirmat de atâtea ori este o prioritate pentru domnia sa şi acum, în 2009. Tocmai de aceea, îl îndemnăm pe Mihai Claudiu Tusac să îşi dea demisia de onoare, urmând ca noi, grupul consilierilor majoritari, să facem acelaşi lucru. Se va ajunge astfel la alegeri anticipate, la consiliu şi primar, iar edilul câştigător nu va mai putea spune că are un consiliu ostil, pe care să dorească să îl dizolve cu orice preţ, în clipa în care acesta nu îi stă drepţi în faţă", ne-a declarat Paul Foleanu, consilier PD-L.

Acesta este secondat şi de liderul PRM Mangalia, Ion Anghel, dar şi de Viorel Oleniuc, liderul PNL: „Grupul nostru este întru totul de acord cu această iniţiativă, menită să aducă liniştea la Mangalia şi să deblocheze instituţiile publice", ne-a declarat Viorel Oleniuc.

La rândul său, Ion Mincă, liderul PC Constanţa şi consilier local, spune că el e primul care îşi va semna demisia, dacă primarul va avea curajul să facă la fel: „Este o modalitatea extrem de onorabilă de a pune punct unei situaţii fără precedent la Mangalia. Ce rost are să târâm Consiliul Local prin tribunale, să suportăm amânări peste amânări, timp în care cetăţenii au numai de suferit. Dacă Tusac tot vrea să desfiinţeze

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°