Pe zi ce trece, tot mai mulţi oameni devin victime ale indiferenţei şi neprofesionalismului unor doctori. Sursa: Reuters Cel mai recent caz, relatat de jurnaliştii de la Libertatea, este cel al unei femei, în vârstă de 39 de ani, din Bucureşti. Însărcinată în nouă săptămâni, Sonia Manuela Rădulescu a murit zilele trecute, la numai trei zile după un control medical. Soţul victimei îi acuză pe medici de neglijenţă. “Soţia mea acuza dureri puternice de cap. A mers la Spitalul Universitar, unde medicii nu i-au dat atenţie. Am ajuns apoi la Institutul ORL «Prof. dr. Dorin Hociotă», unde, după un control superficial, a fost diagnosticată cu otită şi i s-a prescris un tratament, iar durerile s-au atenuat”, spune bărbatul. Deoarece durerile au persistat, soţul femeii a sfătuit-o să repete consultaţia. “Pe 16 februarie, Sonia s-a prezentat la fosta Policlinică 10, unde a fost diagnosticată cu pneumonie şi a fost tratată în ambulatoriu”, susţine acesta. A doua zi, Sonia nici nu se mai putea mişca, plângându- se de dureri de spate şi şold. Pe 19 februarie, fiica acesteia şi-a găsit mama în casă, fără suflare. Verdictul legiştilor: Sonia a făcut un stop cardio-respirator, declanşat de o pneumonie acută. Avea probleme la inimă Directorul general al fostei Policlinici 10 a precizat că femeia avea mari probleme cardiace: “A venit la ORL cu dureri de urechi, pentru care a primit tratament. Nu acuza simptome de pneumonie, aşa cum susţine soţul. În 2007, cardiologul i-a recomandat să nu rămână gravidă, pentru că risca un infarct miocardic”, a spus acesta.
Situaţie îngrijorătoare Cazul Soniei Rădulescu este cea mai recentă mostră a neglijenţei medicilor. În ultimele două luni, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa sau au avut de suferit din cauza lipse de profesionalism a unor doctori. EVZ.ro v-a relatat pe larg astfel de cazuri: În decembrie 2007, o bucureşteancă bolnavă