O spun încă de la început: mi-e teamă că, la finalul acestui articol, cititorii care au bunăvoinţa să-l parcurgă şi cei care se vor gîndi măcar o secundă la întrebarea cu care închei vor spune că Fondul Guvernamental de Pensii din Norvegia (FGP) este o construcţie financiară pe care numai un stat nord-european o poate crea şi dezvolta. Noi, aici, la porţile Levantului, cu pantofii murdari de noroaiele eternizate ale malului mocirlos al Dîmboviţei şi cu gena iremediabil alterată de pragmatismul moale şi onctuos al tradiţiei bizantin-fanariote, nu am putea niciodată să facem ceva similar. Şi totuşi, voi spune această poveste adevărată şi voi pune întrebarea.

Deşi acesta e numele său legal, FGP nu e chiar un fond de pensii, pentru că nu îşi trage veniturile din contribuţiile specifice ale subiecţilor fiscali, ci din veniturile pe care statul norvegian le încasează ca urmare a vînzării petrolului - reamintesc, Norvegia este al 11-lea producător şi al 3-lea exportator mondial de "aur negru". În plus, FGP nu plăteşte pensii în sensul clasic, imediat, al cuvîntului, ci e un fond constituit pentru viitorul mai îndepărtat, orientat spre beneficiul norvegienilor care vor trăi cînd rezervele de petrol cu care Creatorul a binecuvîntat Norvegia se vor fi epuizat. FGP este deţinut integral de stat şi a fost anume creat pentru a răspîndi cît mai larg în rîndul norvegienilor prezenţi şi viitori binefacerile cetăţeniei unei ţări care, deşi produce mult petrol, nu consumă aproape deloc, exportînd cam 95% din ceea ce produce. Micul miracol norvegian în materie de petrol merită studiat, fireşte, mai ales că Norvegia este de departe ţara cu cel mai înalt nivel de trai dintre toate cele aflate pe primele 30 de locuri în privinţa producţiei de petrol. În sine, observaţia că ţările cele mai bogate în petrol au un nivel de trai lamentabil, iar marii importatori au un nivel de tra