În urmă cu peste o sută de ani - la 17/30 iulie 1905 - Caragiale, din Berlin, îi trimitea la Bucureşti, lui Paul Zarifopol, ginerele lui Gherea, o scrisoare recomandată* din care, dacă nu aş cita pe larg, m-aş simţi nevrednic să trăiesc şi să gîndesc în România o zi de 11 februarie, ziua căderii lui Cuza, zi sacramentală pentru noi, caragialienii. Nerăbdător să trec la text, e totuşi necesar un insert informativ, ca în orice documentar de epocă: în acel an 1905, după reprimarea la Odessa a celebrei revolte antiţariste de pe Crucişătorul "Potiomkin", mulţi dintre marinarii răsculaţi s-au refugiat în România; revoluţionarul socialist C. Dobrogeanu-Gherea, "dl Costică", nespus de dragul "prieten", a intrat în contact cu ei, iar Caragiale, la idei; de aici, anxietatea scenariilor lui, "noaptea furtunoasă" a unui panicard perfect îndreptăţit, fără fandacsie. Totul mişcă:

"...Te-ntreb, e bine pentru Costică, cetăţean român - oricît ar fi sufleteşte interesat la isbînda marei revoluţii ruseşti - să se facă el, la Sinaia (reşedinţă regală, unde mişună poliţiştii lui Kniaz Moruzi), gazda şi agentul de îmbarcare al acestor celebri naufragiaţi? Şi e bine pentru d-ta să te faci curierul corespondenţei acestor bravi cu comitetele lor revoluţionare din imperiu?

Din punctul de vedere al lui Costică şi al lor, or fi poate, aceşti interesanţi eroi, apostoli, martiri şcl. dar, pentru Dzeu! să nu ne băgăm degetele-n ochi ca să nu mai vedem că nu toată lumea e dispusă să-i aplaude cum îi aplaudă un revoluţionar intransigent ca el, ori nişte sceptici, oricînd gata să transige, ca noi. Între revoluţionari şi sceptici mai este o întreagă lume, pentru care eroismul maladeţilor noştri rămîne foarte dubios; - ştim că Farfurizii nenumăraţi iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători! - o întreagă lume a cărei pornire i-ar putea cauza lui Costică neplăceri grave, lovindu-l măcar î