Olimpicul român condamnat în Italia pentru infracţiuni informatice a primit oferta de a lucra în colaborare cu poliţia pentru a-i prinde pe pedofilii de pe internet.
Românul Gabriel Bogdan Ionescu (22 de ani), un olimpic român extrădat de autorităţile noastre şi condamnat de cele italiene la trei ani de închisoare, pentru infracţiune informatică, ar putea lucra pentru poliţia italiană, într-un program care-şi propune să vâneze pedofilii, pe internet.
Potrivit Corriere della Sera, procuratura din Como, loc în care este încarcerat românul, s-a gândit să utilizeze în favoarea sa calităţile excepţionale de care dă dovada băiatul în domeniul informaticii. Pentru Gabriel, există deja pregătit un post la "Way – Log”, companie care se ocupă pentru Tribunal de interceptarea şi monitorizarea delictelor informatice. Dacă va accepta oferta acestei companii, rolul lui Bogdan va fi acela de a dezvolta, în colaborare cu poliţia italiană, sisteme informatice care să prevină infracţiunile informatice în materie de clonarea cărţilor de credit şi în special cele în materie de pedofilie, demascând şi individualizînd adevăraţii administratori ai site-urile de pornografie infantilă.
După ce în octombrie anul trecut a intrat primul la Politehnica din Milano, terminând într-un timp record testele de admitere la care a obţinut cel mai mare punctaj, dintre totţI candidaţii, Bogdan şi-a uimit din nou profesorii, în prima sa sesiune.
Note maxime, în prima sesiune
Presa italiană a anunţat că, luni, băiatul a trecut tot în timp record şi cu maxim de puncte primele sale două examene din cariera de student. Bogdan a fost cel mai bun şi mai rapid atât la examenul de Elemente ale Informaticii, cât şI la cel de Analiză matematică. Următoarea întâlnire cu sesiunea de examene va fi în iunie, deşi băiatul a declarat că e gata să dea alte exam