Şic este cuvântul care caracterizează tendinţele în materie de încălţăminte în această primăvară. Modele aparte, într-o coloristică puternică, plină de viaţă, sau într-un ton sobru ori pastelat, cu sau fără tocuri, vin să facă moda.
În sezonul primăvară-vară 2009, orice femeie trebuie să strălucească, la propriu, folosind accesorii metalice: lanţuri lungi, brăţări, broşe mari, agrafe de păr, dar mai ales poşete, curele sau încălţăminte. Şi totuşi, un singur astfel de accesoriu este suficient, iar recomandarea specialiştilor în modă este ca reprezentantele sexului frumos să se axeze pe aceste tonuri atunci când vine vorba de pantofi. Încălţămintea în nuanţe metalice arată perfect la aproape orice ţinută, nu doar la rochii de seară. Puteţi purta balerini în astfel de nuanţe, dar şi pantofi cu tocuri înalte, ghete sau sandale cu multe barete, eventual imitând modelul pielii de reptilă, care este alt trend al sezonului.
Doamnele şi domnişoarele nonconformiste pot aborda şi alte nuanţe metalice decât cele clasice. Fuchsia, albastru electric, culoarea lavandei, verde-mentă sau mov imperial cu textură metalică pot arăta excelent dacă sunt asortate corect (merg cel mai bine cu negru), amintind de trendurile anilor ’80. Materialele ideale pentru astfel de încălţări sunt pielea clasică şi satinul. Dacă alegeţi să purtaţi pantofi în nuanţe metalice, nu trebuie să alegeţi şi o poşetă cu aceeaşi textură, căci un singur accesoriu metalic este de ajuns pentru un look şic, elegant.
Propunerile designerilor
Gucci şi Balmain au continuat linia pantofilor cu talpă înaltă. Modelele propuse au un aer western, nelipsindu-le detaliile de genul franjurilor. Pe de altă parte, Anna Sui, Alexander Wang, Kenzo şi Rodarte au adus pe covorul roşu al prezentărilor de modă sandalele cu lanţuri, cristale, curele bătute cu metale şi ţepi. Nu au fost uitat