Peste 5.000 de firme au fost înmatriculate numai în prima lună a anului crizei. Un semnal că dificultăţile economiei nu au frânat iniţiativa antreprenorială. Frapează creşterea mare a startup-urilor din agricultură şi servicii profesionale. Perioadele de criză respectă câteva reguli clare: chiar dacă îşi restrâng cheltuielile, consumatorii nu pot renunţa la o serie de produse şi servicii; apar oportunităţi noi,
Peste 5.000 de firme au fost înmatriculate numai în prima lună a anului crizei. Un semnal că dificultăţile economiei nu au frânat iniţiativa antreprenorială. Frapează creşterea mare a startup-urilor din agricultură şi servicii profesionale.
Perioadele de criză respectă câteva reguli clare: chiar dacă îşi restrâng cheltuielile, consumatorii nu pot renunţa la o serie de produse şi servicii; apar oportunităţi noi, create tocmai de situaţia dificilă prin care trece economia; oamenii cu bani nu renunţă la obiceiurile de consum; preţul tinde să câştige teren în faţa calităţii. Cu alte cuvinte, dacă sectoare precum industria auto, imobiliarele ori turismul, dar şi domeniile conexe vor avea cu siguranţă de suferit, investiţiile în agricultură şi magazine de proximitate ar putea avea o soartă mai bună, pentru simplul motiv că nu putem renunţa la produsele de bază.
Favorizate vor fi şi activităţi precum recuperarea de debite, în contextul în care cazurile de incapacitate de plată la nivel personal sau corporatist se vor înmulţi în următoarea perioadă. Ţintirea reducerii cheltuielilor va avantaja investiţiile în internet, de la magazine online la consultanţă, în faţa celor clasice, care au costuri semnificativ mai ridicate. Și atenţia tot mai mare acordată fondurilor europene face tot mai atrăgătoare ideea lansării de companii de consultanţă în domeniu.
Majoritatea startup-urilor identificate de experţii contactaţi de