Fiecare judeţ are un Costel Iancu al lui. Sau mai mulţi. Aproape că aş paria pe o asemenea ipoteză întrucât ceva îmi spune că personajul devenit scandal e reprezentativ pentru ceea ce aş numi noul val din politica românească. Iată modelul şi judecaţi dacă se potriveşte în linii mari cu ceea ce ştiţi deja despre alte exemplare din zona dumneavoastră. Costel, aşa am să-l numesc în această bucată de text, face afaceri de ani buni şi uşor-uşor începe să devină cunoscut. Nu pentru geniul său în ale businessului, ci graţie unor scandaluri care încep să intre în atenţia presei locale. În varianta benignă, ar putea fi vorba de un mic tun pe care l-a dat într-o licitaţie dubioasă cu primăria. Demn de o ştire ceva mai lungă, numele personajului rămâne undeva în memoria, dacă nu a publicului, măcar a ziariştilor. Iar cum Costel are deja ceva cheag, afacerea sa săltând între timp spre câteva milioane de euro, şi pentru că asta îl face să se considere deja un fel de VIP, începe să-şi facă simţită prezenţa la tot felul de evenimente cu ştaif. Primarul, că tot l-a fericit cu o şpagă la licitaţia care i-a atras pentru prima dată atenţia presei, îl invită la recepţii, sare cu ceva bani la o sindrofie organizată de un ONG local în sprijinul unei cauze umanitare, că deh, cum a auzit el că se spune, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Ideea că stima de sine, deşi nesusţinută nici de şcoală, că abia a terminat liceul, nici de vreun talent ieşit din comun, creşte exponenţial odată cu aroganţa specifică oricărui îmbogăţit peste noapte de pe la noi. Ziariştii încep să-l caute tot mai des şi pentru alte mici tunuri despre care se zvoneşte prin târg, dar omul nu mai răspunde decât cu înjurături şi ameninţări pentru că în mintea sa e deja un fel de Becali local. Presa îl atacă dur, iar el jubilează. Are publicitate gratuită pe prima pagină a ziarelor. Aşa interpretează el atenţia tot mai ma