Lanţul hotelier Accor, prezent în ţara noastră cu brandurile Pullman, Ibis şi Novotel, se află în prezent în negociri cu un investitor din Timişoara pentru dezvoltarea unui hotel sub marca Novotel, dar intenţionează să deschidă hoteluri şi în oraşele Braşov şi Cluj-Napoca. Reprezentanţii lanţului susţin că la Braşov vor putea fi deschise chiar mai multe hoteluri, sub trei branduri ale lanţului – Novotel, Ibis şi Etap, acest brand putând intra în România prin oraşul de la poalele Tâmpei.
„Pe piaţa românească, în oraşe ca Braşov, pot avea succes unităţile de două stele Etap. În principiu, am putea deschide mai multe unităţi Etap, chiar şi în Capitală, însă depinde şi de preţul terenului” , spun reprezentanţii Accor. În urmă cu doi ani, compania hotelieră Aro Palace se afla în negocieri cu mai multe lanţuri hoteliere, printre care şi Accor, pentru afilierea unora dintre hotelurile pe care le deţine la acestea. De altfel, reprezentanţii Accor s-au întâlnit şi cu factorii locali de conducere pentru a vedea care sunt oportunităţile turistice ale Braşovului. Lanţul hotelier Accor, prezent în ţara noastră cu brandurile Pullman, Ibis şi Novotel, se află în prezent în negociri cu un investitor din Timişoara pentru dezvoltarea unui hotel sub marca Novotel, dar intenţionează să deschidă hoteluri şi în oraşele Braşov şi Cluj-Napoca. Reprezentanţii lanţului susţin că la Braşov vor putea fi deschise chiar mai multe hoteluri, sub trei branduri ale lanţului – Novotel, Ibis şi Etap, acest brand putând intra în România prin oraşul de la poalele Tâmpei.
„Pe piaţa românească, în oraşe ca Braşov, pot avea succes unităţile de două stele Etap. În principiu, am putea deschide mai multe unităţi Etap, chiar şi în Capitală, însă depinde şi de preţul terenului” , spun reprezentanţii Accor. În urmă cu doi ani, compania hotelieră Aro Palace se afla în negocieri cu mai multe lanţuri h