Frumos gestul făcut de Adrian Alui Gheorghe de a reuni între coperţi de carte scrisorile schimbate cu regretatul Aurel Dumitraşcu.

Acesta stingându-se în 1990, la numai treizeci şi patru de ani, sarcina reeditării volumelor sale de poezie, ca şi a anto logării de texte rămase inedite, cade pe umerii unor prieteni adevăraţi. Adrian Alui Gheorghe se numără cu siguranţă printre ei, îngrijind toate ediţiile postume din versurile lui Aurel Dumitraşcu, precum şi substanţialul său jurnal.

Epistolarul recent, intitulat „Frig” (Editura Conta, Piatra-Neamţ), îl pune pe vechiul tovarăş al poetului din Nord într-o postură delicată. Mai tânărul literator apare în scrisori şi ca un învăţăcel liric primind sfaturi de la un scriitor deja format; şi ca un om predispus (după ani de muncă în fabrică şi luni istovitoare în Mina Petrila) la unele compromisuri.

Contează mai puţin dacă Aurel Dumitraşcu avea sau nu dreptate sfătuindu-l pe Adrian Alui Gheorghe să nu mai publice în reviste obscure, să nu se alieze cu „factori de răspundere” şi nici să nu se gândească la Academia „Ştefan Gheorghiu”. Bineînţeles că avea dreptate. Dar important e că scriitorul care se îngrijeşte de posteritatea celuilalt nu a ezitat să tipărească toate aceste file, trecându-le din sfera privată în cea publică. Nu numai pentru rezultatul ca atare, ci şi pentru fidelitatea faţă de scrisorile deseori severe ale prietenului său dispărut, Adrian Alui Gheorghe merită aprecierea cititorului.

Cei doi prieteni joacă aproape totul pe cartea artei, a POEZIEI, cu verzale. Această pasiune comună le întăreşte relaţia afectivă şi le-o prelungeşte pe cea epistolară. Între Borca, unde-şi face veacul profesorul suplinitor Aurel Dumitraşcu, şi Săvineşti, Caracal, Petrila, pe unde se zbate stoicul Adrian Alui Gheorghe, se întinde un pod mobil de scrisori. Parcurgerea lor este util