Sotiris Yannopoulos, directorul general al Star Foods Romania, cel mai mare producator de chips-uri de pe piata, cu afaceri de 100 mil. euro, spune ca anul acesta companiile trebuie sa-si gestioneze foarte bine atat costurile, cat si asteptarile privind dinamica afacerilor.
Chiar si pe o piata care anul acesta va avea un ritm de crestere la jumatate fata de avansul din anii anteriori, producatorii alimentari pot fi optimisti pentru ca inca isi pot face planuri de majorare a afacerilor, este de parere Yannopoulos.
El mizeaza in 2009 pe continuarea cresterii vanzarilor Star Foods Romania, dupa ce in 2008 cifra de afaceri a companiei a trecut pragul de 100 mil. euro.
Star Foods nu a comunicat inca valoarea vanzarilor la nivel local inregistrate anul trecut, insa a precizat ca rata de crestere fata de 2007 a fost de peste 10% (double digit). In 2007, producatorul a avut o cifra de afaceri de 96,5 mil. euro, in crestere cu aproape 24% fata de perioada anterioara, si un profit net de 2,46 mil. euro, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finante.
Yannopoulos anticipeaza pentru 2009 o diminuare a ratei de crestere a afacerilor, comparativ cu perioada anterioara, pe fondul incetinirii dezvoltarii pietei de snascks-uri sarate.
"Si o crestere anuala de 8% a afacerilor poate fi privita ca fiind extraordinar de buna in conditiile actuale din economie, totul depinde de cum privesti lucrurile. De exemplu, in Spania, un producator de snacks-uri se asteapta ca in acest an vanzarile sale sa scada cu 2-3% fata de 2008, dupa ce anul trecut au avut o rata de crestere de 4-5%. In Romania, un producator este nemultumit ca va creste mai putin in acest an, cu o rata de circa 8%, dupa ce in 2008 a avut un avans de 15%", afirma Yannopoulos.
"Cred ca trebuie sa ne gestionam foarte bine asteptarile in acest an", adauga directorul Star Foods Romania