A fost odată ca niciodată o femeie care avea patru feciori. Femeia rămăsese văduvă şi îşi creştea singură copiii. Pe rând, fiecare dintre ei şi-a ales calea în viaţă, după cum i-a fost talentul şi dorinţa. Doar cel mic rămăsese pe lângă casa mamei lui. Încă de când era mititel îşi însoţea mama la cumpărături şi stătea pe lângă ea, atunci când gătea, şi devenea din ce în ce mai bine pregătit în ale bucătăriei.

Într-o seară, pe când erau gata de culcare şi se răcoreau puţin pe banca din faţa curţii, apăru pe uliţă un bătrân călugăr, ostenit şi flămând. Băiatul şi femeia îl iscodiră şi aflară că vine de foarte departe şi că are drum lung de făcut. Înduioşaţi de smerenia bătrânului, l-au poftit în casă. Băiatul a sărit numaidecât, i-a pus un lighean cu apă caldă să se spele şi l-a ajutat să se dezbrace şi apoi să se şteargă. I-a adus cămaşă şi izmene curate. Picioarele bătrânului erau pline de răni căpătate de la încălţările rupte. Băiatul i le-a spălat şi apoi, cu mare grijă, i le-a uns cu o alifie făcută de mama lui.

După ce l-au ajutat să-şi cureţe trupul ostenit şi şubrezit de vreme, l-au îmbiat să mănânce. I-au pus pe masă ce aveau mai bun: o pulpă de pui fript, o farfurie cu ciorbă de cartofi, pâine şi o cană cu vin. Bătrânul a luat doar farfuria cu ciorbă de cartofi şi pâinea, spre uimirea celor doi. Şi-a făcut cruce, a murmurat o rugăciune şi a început să mănânce. S-a închinat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru toată ziua aceea şi s-a întins pe patul curat în care l-au poftit să doarmă. Femeia i-a spălat hainele şi le-a pus la uscat pe cuptorul sobei, i-a aruncat obielele rupte şi i-a pus lângă pat o pereche de papuci.

A doua zi, în zori, băiatul s-a sculat şi s-a dus direct la patul călugărului. Spre uimirea lui, patul era gata făcut, iar bătrânul se afla afară, pe prispa casei, unde-şi spunea rugăciunea. Spălat, hrăn