Aurel Ciornă a fugit din ţară într-o noapte de februarie 1989. Avea 28 de ani şi nu-i era frică de nimic. Poate de aceea nu a rămas traumatizat de groaza fugii printr-un canal mâlos spre tărâmul iugoslav.
După câteva luni, în august acelaşi an, Aurel Ciornă a ajuns în Statele Unite ale Americii. Astăzi, viaţa lui e în Arizona: este căsătorit, are un copil de 10 ani. Însă o parte din gânduri i-au rămas la ţara în care i se pare că s-au schimbat prea puţine de la plecarea sa. Şi numai la suprafaţă. O parte din aceste gânduri nu are cu cine să le împărtăşească "acolo" şi, după 20 de ani de la fuga din România, mai scrie din când în când pe forumurile unor ziare româneşti.
"Abia la a doua încercare am reuşit să fug din ţară, pe 26 februarie 1989. Prima tentativă a fost cu un an înainte, dar m-au returnat în România. Am fost predat la grăniceri şi interogat de un procuror militar. Ţin minte că era oltean, avea un ARO cu număr de Dolj. Mai erau câţiva cu mine şi, drept pedeapsă, ne-au legat de un dud şi ne-au lăsat acolo mult timp. Eu lucram de 11 ani la Întreprinderea Mecanică din Petru Groza, azi localitatea Ştei. Lucra acolo şi Vasile Blaga (n.r. – fostul ministru de Interne), era inginer, şef de secţie. Avea o gură mare şi ne tot întreba dacă purtăm ecusoanele în piept.
După prima tentativă de a ieşi din ţară am fost arestat la domiciliu. Cu vreo cinci ani înainte făcusem parte din cenaclul «Miron Pompiliu» şi am propus, la un moment dat, să facem o piesă de teatru într-un singur act, pe care să o trimitem la Radio Europa Liberă. La puţin timp s-a aflat şi încă de atunci au început şicanele.
Pe la începutul anului 1989 a venit la mine un prieten care lucra şi el în fabrică şi mi-a zis că soră-sa vrea să treacă frontiera. L-am repezit, că nu ştiam de cine e trimis şi ce vrea. Dar mi-a spus toată
