Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Importanţa comunităţilor virtuale pentru românii emigraţi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 februarie 2009 ·

Create pentru a uşura interacţiunea între persoane aflate la mii de kilometri distanţă, cu pasiuni dintre cele mai diverse, comunităţile online au reprezentat primul pas în socializarea virtuală. La 15 ani de la crearea primei reţele pe internet, Theglobe.com (1994), Strada32.com aduce românilor din străinătate posibilitatea de a se conecta şi de a împărtăşi din experienţa emigrării.

Lansat iniţial în 2007, sub forma unui magazin virtual, prin care românii din străinătate puteau cumpăra, pentru rudele de acasă, diferite produse, site-ul a avut parte, în octombrie 2008, de o transformare importantă, de care se bucură acum peste 1.000 de membri. În această lună, iniţiatorii proiectului au mai inaugurat câteva funcţii suplimentare, prin care membrii pot interacţiona mai uşor şi mai eficient.

Preocupaţi de dezvoltarea constantă a comunităţii, pentru a atrage un număr şi mai mare de membri şi pentru a răspunde solicitărilor acestora, managementul din spatele proiectului Strada32.com, împreună cu echipa de dezvoltare condusă de Mihai Basalic, lucrează constant în direcţia transformării site-ului într-una dintre cele mai dinamice reţele de socializare între românii emigraţi.

Sprijinul românilor de succes

Liviana Mustafa, unul dintre iniţiatorii proiectului afirmă că "Strada32.com se dezvoltă pe ideea de conectare cu românii din toate colţurile lumii. Până în acest moment sunt înscrişi români din peste 40 de ţări. Unul dintre beneficii este că reuşeşti să te conectezi cu români de peste tot şi să obţii informaţii la care altfel nu ai avea acces. Acesta este unul dintre primele aspecte pe care dorim să le dezvoltăm".

La rândul său, Mirela Ciucur, implicată în managementul Strada32.com, a subliniat că majoritatea membrilor "sunt la nivele de pregătire şi de formaţii profesionale diverse. Indiferent de aria profesională, român

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°