Canalele mediatice ale administraţiei de la Phenian au anunţat că regimul se pregăteşte să facă „un pas gigantic înainte”, prin lansarea unui satelit în spaţiu. Evenimentul a trezit deja suspiciune la Seul, în Sudul democratic, existând toate premisele ca „sateliţii” Phenianului să fie, de fapt, rachete cu rază lungă de acţiune, iar „lansarea” doar un test mascat. Sursa: Cosmin Motei
Experimentul nord coreean se va desfăşura în provincia Hwadae, în acelaşi loc unde, în 2006, regimul girat de Kim Jong Il şi-a testat racheta cu cea mai lungă rază de acţiune, Taepodong-2. Aceasta ar avea capacitatea de a atinge Alaska.
Nu este de mirare, în context, faptul că Statele Unite văd, în spatele „sateliţilor” Phenianului, teste ale rachetelor nord-coreene ce ar putea, în curând, să dispună de potenţa necesară pentru a lovi chiar vestul continentului nord-american.
Nu ar fi prima oară când o astfel de „mască” ar fi folosită, în 1998 Coreea de Nord desfăşurând teste balistice deasupra spaţiului aerian japonez sub pretextul că lansează sateliţi.
Vise nucleare
Ministrul Apărării din Coreea de Sud a somat deja Phenianul să-şi dovedească bunele intenţii, prin prezentarea unor dovezi clare care să indice că nu este vorba de rachete în experimentul din provincia Hwadae. El a mai precizat că Seulul va considera orice acţiune similară ca fiind o potenţială ameninţare, din moment ce tehnologiile necesare pentru lansarea unei rachete sunt asemănătoare cu cele solicitate de lansarea unui satelit.
Programul balistic al Coreei de Nord îngrijorează cancelariile occidentale, existând date certe că Phenianul plănuieşte cu minuţiozitate un program nuclear. Experţii în domeniu au evaluat programul ca fiind abia la început, din moment ce Nord-ul lucrează încă la tehnologia necesară pentru a monta focoase nucleare într-o rac