Vasile Şeicaru, Emeric Imre, Marius Bodochi şi Iulia Cârstea au adus luni muzica, tea-trul şi poezia în Sala Oglinzilor de la Muzeul de Artă din Craiova.

Deşi orologiul arăta că mai era o oră până la începerea unei noi seri de muzică şi poezie, majoritatea fotoliilor roşii din Sala Oglinzilor erau ocupate. Dornici să audă glasul iubirii prin intermediul lui Emeric Imre, Vasile Şeicaru, Marius Bodochi şi Iulia Cârstea, craiovenii s-au grăbit să-şi ocupe locurile. Cu puţin înainte ca artiştii să-şi facă intrarea în scenă, în aer plutea nerăbdarea. Cei mai puţin norocoşi dintre iubitorii muzicii s-au mulţumit şi cu un loc în picioare dincolo de uşile deschise. Seara se anunţa magică, dacă aruncai numai o privire pe afişul care prezenta evenimentul, aşa că orice disconfort dispăruse.

Un intinerariu prin lumea artelor

Şi tonul serii a fost dat. Versurile lui Adrian Păunescu şi Emil Brumaru au sunat în Sala Oglinzilor pe muzica lui Emeric Imre. Am călătorit la braţul lui printre versuri triste şi vesele. Am fost martori la noaptea în care „Ne certăm definitiv, / Ne despărţim în mici felii de pâine / Şi ne urăm acum fără motiv, /Să ne-mpăcăm fără motive mâine“. Şi am aflat că „Nu-i cauză şi nu e nici efect / În toată încleştarea asta mare, / Iubirea noastră toată-i un defect, /Ferească Dumnezeu să se repare. / Îmi vine să te-njur de Dumnezeu / Şi-apoi să-L rog pe El să te salveze / Eşti binele, precum eşti răul meu, / Cea mai cumplită dintre ipoteze“. Am fost apoi „Nebun de alb“ şi am cântat la unison cu o sală întreagă refrenul: „Şi te iubesc cu milă şi cu groază / Tot ce-i al tău mi se cuvine mie / Ca un nebun de alb ce capturează / Regina neagră pentru veşnicie“. Şi apoi n-am putut rezista tentaţiei de a-i oferi braţul marelui actor Marius Bodochi, care ni i-a adus într-unul dintre momentele sale excepţionale pe Vasile Alecsandri şi pe Mi