In politica romaneasca toata lumea tinde sa fie ruda cu toata lumea. Lucrurile se intampla in doua feluri: prin invitarea neamurilor in sistem sau prin combinatiile cu cei care se afla deja acolo. De pilda, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, a incurajat-o si stimulat-o pe fiica sa, Daciana Sarbu, sa intre in politica, sa devina deputat, apoi europarlamentar si cine stie in ce fotoliu se va mai propti, fiindca e tanara si constiincioasa. La randul ei, Daciana Sarbu s-a maritat cu Victor Ponta, colegul sau de partid, devenit recent ministru pentru relatia cu Parlamentul. Modelul a fost preluat de Viorel Hrebenciuc, care l-a experimentat impreuna cu fiul sau si fiica presedintelui. Experimentul a esuat, poate si din cauza ca fiul marelui aranjor statea departe de politica, in vreme ce fiica sefului statului nu se lasase inca descurajata de rautatile din jurul ei, sperand la o cariera cel putin la fel de infloritoare ca a Dacianei Sarbu.
Nu este doar o traditie politica strangerea rudelor in acelasi loc, ci si una institutionala. In diplomatia autohtona nu sunt doar multe cupluri, ci adesea si destui copii care urmeaza cu naturalete si poate cu talent carierele parintilor lor. In acest fel razbesc mai usor, sunt mai protejati si se pot dezvolta mai bine. Concursurile sunt pentru ei doar niste formalitati, nu doar fiindca sunt fiii, fiicele, nepotii sau nepoatele celor care au functii solide, ci si pentru ca ei au diplomatia in gene, au invatat-o de mici, apoi au fost trimisi la scoli bune. Altfel spus, in acest caz se trece totul in contul traditiei, nu al nepotismului. La fel se intampla adesea si la serviciile secrete, unde abilitatile specifice se mostenesc din tata-n fiu, sau in armata, unde doar initiatii stiu pe ce pedala sa apese pentru a ajunge in locurile cele mai caldute si mai bine platite.
Marile clanuri familiale se vad insa cel
