Nu e nevoie de multa creativitate pentru a imagina dascalul de elita al viitorului: un robot depersonalizat, altoit cu tehnologie de ultima generatie (mai ales multimedia, pentru ca vorba nu mai are vigoare educativa), o masinarie bine unsa sa-si indeplineasca ireprosabil obligatiile profesionale, un cyborg arvunit zapciu pe plantatia cu olimpici internationali, in fine, o inteligenta artificiala pusa sa descrie in tratate docte haul fara margini numit prostie omeneasca. Noi ii spuneam Taz sau Tazebot, dar domnul Botezat isi cunostea anagrama si nu facea niciodata caz dintr-un fapt atit de neinsemnat. Vorbea incet si rar, de parca glasu-i acompania rabdator si ritmic sirurile de functii ori de ecuatii intinse de mai multe ori pe tabla in timpul orelor de matematica. Dl. Botezat avea o calitate neobisnuita: nu parea sa se supere niciodata. Chiar si cind altii ar fi trecut dincolo de capatul rabdarilor din pricina insolentei unor elevi, profesorului nostru i se impurpurau pentru o clipa obrajii, dar vocea isi urma neabatuta plutirea prin oceanul de calm pe care il inspira, chiar si in rostirea unei observatii ce s-ar fi dorit o mustrare: "Ia fiti cuminti!". Despre Taz circulau multe legende prin liceu. Ba ca ar fi publicat probleme in Gazeta Matematica, ba ca ar fi ramas uitat de timp in fata unor exercitii grele (e drept, la ore avea momente cind uita ca lucra cu niste amatori), ba ca la meditatii era chiar mai bun decit sotia dumnealui, dar ca nu prea se incurca cu asa ceva s.a.m.d. Dar cert si vizibil era ca iubea matematica. Acesta era domeniul lui de excelenta. Si din aceasta pricina, avea obiceiul de a lucra mult mai frecvent cu elevii priceputi decit cu cei nepriceputi, motiv pentru care cei cu fragilitate intelectuala dovedita il considerau un dascal slab si lipsit de autoritate. Lipsa de reputatie coercitiva era motivata. Profesorul nu palmuia, nu urechea si n