Al treilea volum al lui Dan C. Mihăilescu din seria „Viaţa literară“ a avut parte, pînă acum, de o receptare căldicică. Ecourile, nu foarte numeroase, ale Ideilor cu zimţi s-au înscris, în general, pe o linie politicos-pozitivă, uneori cu observaţii cîrcotaşe (vezi articolul Nicoletei Sălcudeanu), alteori – chiar şi acolo de unde ai fi crezut că va veni un elogiu ditirambic – cu fine bemolări şi cu formulări precaute ale consideraţiilor laudative (a se vedea textul lui Cosmin Ciotloş). Sau poate mă înşel. Oricum, volumul în cauză nu avea cum să trezească nici entuziasme înaripate, nici elanuri demolatoare în rîndul celor care s-au obişnuit cu stilul, temele, ideile şi blocajele locvacelui registrator al vieţii noastre literare. Viaţă literară al cărei peisaj ar fi, cred, mai puţin viu, mai puţin pitoresc în absenţa unei voci – maliţioase şi bonome, în egală măsură – precum cea a lui Dan C. Mihăilescu. Au trecut deja şase ani de cînd DCM şi-a inaugurat rubrica de la Idei în dialog, iar elementul-surpriză s-a estompat în mod firesc; nu pentru că autorul şi-ar fi pierdut din vervă (nici vorbă!), ci, repet, pur şi simplu pentru că ne-am obişnuit deja cu tipul său de atitudine. Dan C. Mihăilescu, Idei cu zimţi. Viaţa literară III (ianuarie 2007-iulie 2008), Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, 260 p. Cum se salvează din ghearele rigidităţii dogmatice? Ce-i drept, nici Dan C. Mihăilescu nu pretinde a ne servi, lună de lună şi an de an, provocări noi. Previzibilitatea şi-o asumă cu modestie jucată: cronicarul „se repetă“ (şi) „din pricina peisajului destul de puţin ofertant, a persistenţei aceloraşi tensiuni (...)“. Ceea ce e adevărat. Numai că, întreb în treacăt, nu are şi cronicarul în chestiune o contribuţie (cît de mică) la perpetuarea aceloraşi discuţii, conflicte, „resentimente şi pulsiuni răzbunătoare care scindează contraproductiv lumea culturală, îi schematiz