Domnul Boris Buzila este unul din cei mai fini memorialisti pe care-i avem. Anul acesta in zodia Gemenilor va implini 80 de ani. Fireste, este o varsta frumoasa, dar in nici un caz nu vede el in aceasta un pretext al laudei de sine. Scrisul sau sobru si elegant, slefuit si nu tocit intr-o viata de publicistica, continua sa ne atraga. Mai ales ca mereu are ceva de spus. Aici in Aldine am avut ocazia sa publicam cateva fragmente din perioada cea mai incercata a vietii sale, atunci cand era foarte tanar, adolescent, si in cele din urma, impreuna cu familia,a parasit Basarabia natala. Destinul sau ca al lui Paul Goma bunaoara si al atator altora pleaca din destinul amaratei provincii romanesti pe care, din nefericire, nu am mai reusit s-o smulgem din ghearele rusilor.
La inceputul acestui an la editura Curtea Veche, si-a publicat memoriile iar acestea adunate acum in volum au parca o alta pondere decat risipite prin reviste. In urma cu ani, mai bine de zece, la editura Compania ii apareau insemnarile despre viata petrecuta in ziarul Romania libera, unde multa vreme a fost seful sectiei Cultura. Acestea au facut senzatie constituind un fel de jurnal secret, tinut pe timpul dictaturii, loc unde el si-a notat toate gandurile, toata furia de-a fi aservit unui sistem inept si dorinta ca macar prin asemenea notatii sa-si pastreze libertatea. La urma urmei si inginerul Gheorghe Ursu a fost autorul unui jurnal secret, doar ca el a fost parat de colegii de serviciu, arestat si a sfarsit asa cum stim. Din fericire, jurnalul lui Boris Buzila nu a incaput pe mana nici unui securist.
Dar de la Jurnal sa ne intoarcem la memorii. Tatal autorului era dascal, nehirotonit, dar care considera ca in vremurile de restriste ca acelea pe care basarabenii urmau sa le traiasca dupa ocuparea tarii de rusi, va trebui sa slujeasca cu orice pret. Iata acest fragment simpl
