Manifestare cu intenţii bune declarate, "Luna cărţii la sate",un fel de şezătoare literară care făcea înconjurul ţării o dată pe an, toată luna februarie, n-a fost o idee chiar proastă, ar spune unii, deşi se cam alegea praful, câteodată, de toate intenţiile bune. Scriitori cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi publicului se perindau din comună în comună, pentru a-şi prezenta propriile opere sau romane de Dostoievski, Rebreanu, Tolstoi, Slavici şi alţii.
Cărţile umpleau bibliotecile săteşti şi chemau lumea la cultură pe pâine. Cel mai mult se bucurau elevii şi profesorii lor. E foarte adevărat că printre numele sonore enumerate mai sus se înghesuiau diverse nume de cvasinecunoscuţi care n-au făcut vreodată altceva în operele lor decât să ridice în slăvi realizările partidului şi ale conducătorului său iubit, comunismul şi marxism-leninismul. Elevii le săreau fără nici o jenă. Ar fi învăţat pe de rost toate poeziile lui Eminescu decât să vadă cu ce se mănâncă marxism-leninismul. Şi în timp ce "Fraţii Karamazov" din "Biblioteca pentru toţi" avea foile aproape jupuite, căpătând aspect de incunabul, chipurile tovarăşilor de la Dej la Ceauşescu, de la Marx la Engels de pe vreo copertă rămâneau neatinse şi proaspete. Doar la vreo vizită ceva mai importantă de la partid ce mai erau scoase în faţă. În rest... se punea praful.
Scriitorul Alex Ştefănescu prezintă şi o perspectivă cinică a evenimentului cu pricina: "Manifestarea era un bun prilej pentru activiştii culturali, scriitori, ziarişti, editori să ajungă ca oaspeţi de seamă în sate şi
să-şi procure pe gratis alimente, care se găseau cu mare greutate pe timpul lui Ceauşescu. La întoarcerea de la aşa-numitele întâlniri cu cititorii, bieţii intelectuali, înghesuiţi în autobuze hodorogite sau în trenuri îngheţate, cu geamuri aburite de respiraţia călătorilor, puteau fi văzuţi duc
