Alexandru DOBRESCU - Vreau sa devin scriitor.
Omul care ma abordase direct, fara alta introducere, sa tot fi avut vreo saizeci si ceva de ani. Nu-l cunosteam, asa ca, intrigat, l-am intrebat cum il cheama. A rostit un nume care nu-mi spunea absolut nimic.
- Sa fiti sanatos! i-am raspuns. Si cine va opreste?
M-a privit lung:
- Domnule, eu vorbesc serios.
- Si eu.
- Atunci se cheama ca ne intelegem.
- In ce sens?
- In sensul ca imi veti da o mana de ajutor.
- La scris?
- A, nu, cu scrisul ma descurc singur.
- Serios?
- Fireste.
- Si ati publicat ceva?
- Mai incape vorba? Am sapte carti: trei romane, doua culegeri de poezii si tot doua de studii critice. In cei doi ani de cand am iesit la pensie, scriu si tiparesc de toate.
- Felicitari!
- Nu de felicitari am nevoie. Mie imi trebuie un sprijin la comisia de primiri in Uniunea Scriitorilor.
- Si cam ce-ar trebui sa fac?
- Sa puneti o vorba buna.
- Ca sa ce?
- Sa fie mai ingaduitori si sa ma accepte ca membru.
- Pai, cum au fost primite de critica volumele dumneavoastra?
- Incurajator. Cateva cunostinte mi-au spus ca le-au citit cu sufletul la gura.
- Ma refeream la criticii profesionisti. Ei ce-au zis?
- Nu stiu, ca nu-i cunosc.
- Nici nu trebuia sa-i cunoasteti personal, ci doar sa le trimiteti cartile.
- Lasa, domnule, ca stiu eu mai bine. Daca nu-i cunosti, nu te baga in seama. Sau, daca insisti, cum s-a incapatanat un coleg de-al meu, te fac praf in doua fraze intr-un colt de gazeta.
- Comisia tine totusi cont de aprecierile critice.
- Chiar daca ma sustineti dumneavoastra?
- Chiar. A propos, recomandari aveti?
- Cum de nu! De la marele poet cutare, cu care am petrecut o seara de neuitat la crama, de la marele romancie
