Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nou apel pentru supraveghere financiara paneuropeana

Publicat in Romania Libera, joi 26 februarie 2009 ·

Grupul de experti la nivel inalt, insarcinat anul trecut de Comisia Europeana sa faca recomandari pentru a elimina cauzele crizei, recomanda crearea unui organism de supervizare financiara la nivelul intregii Uniuni.

Raportul elaborat de cei opt experti in finante, mandatati in octombrie anul trecut de executivul UE sa caute si sa elimine elementele sistemice ce au determinat criza financiara, afirma ca solutia pentru evitarea unei reeditari a crizei este infiintarea unei noi agentii europene, care sa supravegheze institutiile financiare din spatiul UE, fie ele banci comerciale, de investitii, fonduri de pensii sau societati de asigurari.

Consiliul European privind Riscurile Sistemice (CERS), cum ar urma sa fie numit, nu va fi administrat de un set unic de reguli si nici nu va fi superiorul organismelor de supraveghere financiara la nivel national. Pentru a obtine sustinerea statelor UE care au semnalat ca nu accepta sa cedeze acest element de suveranitate, cum ar fi Marea Britanie sau Romania, grupul de experti condus de fostul guvernator al bancii centrale franceze, Jacques de Larosière, recomanda ca CERS sa aiba ca principala sarcina identificarea timpurie a riscurilor din sistemul financiar transfrontalier, indeplinind totodata rolul de mediator intre partile – state sau companii – care intra in conflict in activitatile financiare transfrontaliere.

Concomitent o retea descentralizata – Sistemul European al Supervizorilor Financiari – ar coordona zilnic activitatile organismelor nationale de supraveghere financiara, care vor continua sa-si exercite autoritatea. CERS nu va fi insa lipsit de puteri, pentru ca, in viziunea expertilor echipei lui de Larosière, el va fi format de oficiali si inalti functionari din organismele financiare europene deja existente. Presedintele Consi-liului ar urma sa fie presedintele Bancii Centrale Eur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia: Patru morţi şi zeci de răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit frontal

Mediafax acum o ora
„Patru pasageri au suferit răni care au dus la moartea lor”, a declarat Alena Kisiala, purtătoare de cuvânt a serviciilor locale de urgenţă, la televiziunea publică cehă. Referindu-se la „un mare dezastru”, premierul Petr Fiala şi-a prezentat condol

Primul deces uman din cauza gripei aviare de tip H5N2!

Ziua Constanta acum 38 minute
Un prim caz global de deces uman din cauza gripei aviare de tip H5N2 a fost înregistrat în Mexic, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP. "Acesta este primul caz uman de infecţie confirmat de laborator cu virusul gr

Crimă într-o familie din Bistrița-Năsăud: Un bărbat și-a UCIS fiul chiar în fața casei / „A strigat: Sunați la 112 că l-am înjunghiat pe Șandor”

Gandul acum 12 minute
O crimă terifiantă care a avut loc într-o localitate din Bistrița-Năsăud a zguduit comunitatea locală. Un bărbat de 73 de ani și-a înjunghiat mortal fiul de 50 de ani, chiar în fața casei unde locuiau împreună. Incidentul tragic a avut loc după ce v

ANAF îi execută silit pe Elena Udrea şi Dorin Cocoş - vinde cu aproape 17 milioane de lei jumătate din Euro Hotels Griviţa

News.ro acum 41 minute
ANAF a scos la vânzare jumătate din Euro Hotels Griviţa, hotel aflat în apropierea Gării de Nord, preţul fiind de 16,85 milioane de lei (inclusiv TVA). Astfel, Fiscul vinde o cotă de un sfert din hotel aparţinând Elenei Udrea, cu 8,42 milioane lei (

Elena Udrea și Dorin Cocoș, executați silit de ANAF. În urma dosarelor DNA, se vinde jumătate dintr-un hotel deținut parțial de cei doi

Ziare.com acum 28 minute
ANAF a anunțat o licitație pentru jumătate dintr-un hotel de lângă Gara de Nord, deținută până acum de Elena Udrea și fostul ei soț, omul de afaceri Dorin Cocoș. Executarea silită are loc pentru a recupera un prejudiciu din mai multe dosare DNA. Fis

Alexander Zverev s-a calificat în semifinale la Roland Garros, după ce a trecut de Alex de Minaur

News.ro acum 29 minute
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, cap de serie 4, s-a calificat, miercuri, în semifinale la Roland Garros, după ce a trecut de australianul Alex de Minaur, favorit 11. Zverev s-a impus, scor 6-3, 6-4, 6-0, după două ore şi 59 de minute de

Silvestru Şoşoacă: Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false

News.ro acum 9 ore
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar de către procurorii Parchetului General pentru uz de fals şi fals în declaraţii, a afirmat, miercuri seară, că nu a ştiut că semnăturile pe care le-a

Ancheta morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon. Continuă audierile după prima reținere

Ziare.com acum o ora
Audierile continuă în cazul morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din București. Cinci martori sunt așteptați joi, 6 iunie, la serviciul Omoruri din Capitală pentru a răspunde la întrebările procurorilor și polițiștilor, după ce o asis

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Licitații - 6 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 11 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei compusă din teren de aprox. 5.974 mp şi construcţii situate în Localitatea Mediaş, Str. Gloria Nr. 10, Judeţul Sibiu. Proprie

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

22°
joi

16°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

16°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°