Antrenorul secund al lui Poli Iaşi, fost jucător al Ştiinţei, a afirmat că echipa olteană de astăzi a crescut mult în valoare în ultimul timp, iar meciul de mâine din Copou, Iaşi vs. Craiova, este considerat deosebit de important pentru obiectivele celor două formaţii.
- Aţi jucat la Craiova alături de simbolurile Ştiinţei, Oblemenco şi Deselnicu, mărturisindu-mi că debutul dumneavoastră în fotbal v-a marcat tocmai prin faptul că aţi evoluat alături de fotbaliştii „campioanei unei mari iubiri“...
- Am mai spus-o, m-am simţit extraordinar la Craiova, am avut o şansă deosebită. Sunt originar din Satu Mare, iar primii paşi în fotbal i-am făcut la Metalul Aiud (în echipa de juniori, apoi în cea de seniori, în Divizia C). Pasul spre fotbalul mare l-am făcut însă la Craiova. Am debutat în prima ligă la Universitatea într-un meci din returul campionatului 1971/1972, cu Steaua. Nici acum nu am uitat momentul debutului. Era prima etapă a returului, derbi cu Steaua, la Craiova. După ce în tur am jucat numai în echipa de tineret rezerve a Ştiinţei, în acel meci cu Steaua am fost titularizat din primul minut.
- A fost un debut cu dreptul?
- Chiar din start, Tătaru a marcat, 0-1! Ce a urmat e greu de povestit în câteva cuvinte. E suficient să spun că se apropia finalul meciului, mai erau vreo şapte minute, şi Steaua conducea prin golul marcat în minutul trei. A urmat însă miracolul oltenesc: Oblemenco a egalat în minutul 83, apoi Deselnicu, în minutul 89, a marcat golul victoriei!
Oblemenco a renăscut precum pasărea phoenix
- Aţi plecat de la Craiova din cauză de... Oblemenco! Ce s-a întâmplat, de fapt?
- Golgheterul Ştinţei, Oblemenco, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, a suferit două operaţii de ulcer în toamna anului 1972, a fost la un pas de moarte, iar oficialii clubului au apreciat că în retur nu se pot baza pe e