Când te apropii şi intri în bătrâneţe ai de-a face cu prostata. Totuşi, medicina modernă contrazice însă această vorbire care a prins în rândul populaţiei. Această idee a fost alimentată şi de teoriile conform cărora proiectul făcut de Doamne-Doamne pentru organismul omului prevedea o viaţă de circa 130 de ani.

Dacă bărbaţii nu şi-ar bate joc de ei prin excese şi nu şi-ar înjumătăţi astfel viaţa, ajungând la vârste de 100 şi ceva de ani, se zice că ar avea toţi cancer de prostată. Statisticile arată că la 80 de ani, 80% dintre bărbaţi suferă de adenom de prostată sau de cancer de prostată. Ambele boli înseamnă unele tumori în glanda numită prostată, doar că formaţiunea, în cazul adenomului, crescută în prostată este necanceroasă, iar în cancerul de prostată această tumoare e de natură canceroasă. Dar iată o altă cifră care schimbă tonul discuţiei: circa 40% din tinerii şi maturii până în 40 de ani, care intră în cabinetele de urologie, se plâng de prostată. Deci cade astfel teoria că bolile prostatei sunt boli ale bătrâneţii. Deşi până la urmă gama de boli ale prostatei se leagă într-un fel de încărunţire şi de apariţia ridurilor. Bărbaţii tineri şi maturi până în 40 de ani, care au neplăceri de la prostată, suferă de prostatite, adică de inflamaţii ale prostatei şi de infecţii, care nu au nimic de-a face cu tumorile nici canceroase, nici necanceroase. Medicina actuală a făcut mari progrese în materie de boli ale prostatei. Descoperirea markerilor PSA printr-o analiză de sânge pot depista pericolul de cancer de prostată. După vârsta de 40 de ani, bărbatul trebuie să-şi facă PSA. S-au pus la punct şi tratamente eficiente, astfel că, acum 40 de ani, în cancerul de prostată, supravieţuirea după cinci ani de la diagnosticare se estima la 50% din bolnavi. Azi, după cinci ani de la diagnostic, 100% din bărbaţii trataţi de cancer de prostată şi diagnostic