Şocul cultural al întoarcerii este la fel de traumatizant ca şi emigrarea în sine. Sindromul este, spun psihologii, cu atât mai evident cu cât repatriatul a părăsit mai de timpuriu ţara natală şi cu cât a petrecut mai mult timp afară. Conform raportului "International Migration and Development", al Naţiunilor Unite, se apreciază că peste 180 milioane de indivizi trăiesc în afara ţărilor în care s-au născut.
În momentul emigrării, conform rezultatelor unor studii efectuate de Departamentul de Psihologie al Universităţii San Diego, California, individul traversează, în general, următoarele etape:
•Luna de miere - în această etapă, diferenţele între locul lăsat în urmă şi cel nou, în materie de hrană, peisaj, climă sunt percepute de imigrant într-o lumină romantică.
•Etapa de investigare - în această etapă imigrantul compară totul din jur cu ceea ce-a lăsat în urmă: gustul hranei este diferit, ritmul vieţii este ori prea alert, ori prea lent, vecinii sunt dezgustători şi iritanţi, cei din jur sunt sub aşteptările sale. Imigrantul manifestă adesea "mood swings" (nr. toane), ori cade în depresie.
•Etapa de acomodare iniţială - imigrantul intră în rutină, viaţa lui capătă un ritm, devine destins şi găseşte similitudini cu ceea ce îi era familiar înainte de a pleca, observă şi află despre oamenii din jur, află despre evenimentele din localitatea sa, recunoaşte obiectivele şi are reperele geografice relativ solide.
•Entuziasmul - imigrantul se simte ca acasă. A adoptat multe dintre obiceiurile alimentare locale, nu mai compară, în general, cele două lumi, funcţionează foarte bine ca individ în noua societate şi a adoptat mult din comportamentul cerut de noul loc.
•Şocul cultural al reîntoarcerii - dacă un imigrant decide să se reîntoarcă, el parcurge aceleaşi etape descrise mai sus. Cel mai adesea efe