Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început anchetele la închisorile CIA

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 februarie 2009 ·

Comisia antiterorism din Senatul Statelor Unite a decis să demareze o analiză amănunţită a modului în care s-au desfăşurat interogatoriile în închisorile CIA de la Guantanamo, se precizează într-un comunicat de presă remis astăzi şi preluat de presa americană.

Cercetările comisiei vor fi axate cu precădere asupra metodelor aplicate de militarii americani în vederea obţinerii de informaţii, cum ar fi simularea înecului.

Anchetatorii vor lua în consideraţie toate documentele, până în prezent strict secrete, dar şi mărturii ale deţinuţilor sau ale foştilor deţinuţi, pentru a determina dacă metodele folosite au fost brutale, iar tratamentele aplicate au fost inumane.

Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor comisiei de anchetă, oferite publicaţiei Washington Post, sub protecţia anonimatului, ancheta nu îşi propune să ducă la declanşarea unui val de acţiuni în justiţie.

"Vom aduna informaţii pentru sprijinirea progresului anchetei şi în vederea elaborării unor noi pachete legislative în acest sens", a declarat unul dintre parlamentari.

Un alt oficial a afirmat, pentru aceeaşi publicaţie, că cercetările ar putea dura cel puţin şase luni şi vor fi axate pe închisorile secrete ale CIA, în care au fost încarceraţi, începând cu anul 2002, aproximativ 100 de suspecţi de terorism.

Aceeaşi comisie de anchetă a precizat că pe 4 martie vor fi anunţate măsurile care vor fi luate în vederea investigării exceselor judiciare din timpul mandatului Bush.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 42 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°