Basmaluta, care se afla mai aproape de radio, ne-a vestit intr-o seara pe un ton neutru:
- Cica unul s-a sinucis in padure.
Avocatu a dat-o pe gluma:
- Bun loc si-a ales. Liniste, aer curat... Zapada pufoasa... Atenueaza caderea.
Nimeni insa n-a ras – fiecare se ocupa cu altceva – table, biliard, darts. Iar cu moartea nu se glumeste. Tuci era din nou in mare verva – castiga aproape orice partida de table. Eu inca mai eram framantat din pricina lui Hawking, individul ma frigea la foc mic, de ce-i buchiseam mai mult cartile, de ce pricepeam mai putin.
Deodata, s-a auzit violent sirena unei masini de politie. Nu peste mult timp, in crasma au navalit Colt si Beretta, surescitati, de parca se aflau pe urmele unui ucigas pe care doreau sa-l aresteze. De data asta, erau in uniforme.
- S-a omorat! au strigat amandoi intr-un glas.
Toti ne-am intors spre ei cu uimire.
- Cine s-a omorat?
- Anticaru. Campionul nostru.
- Cum asa?
- In padure. Cu un pistol. Au dat peste el niste vanatori.
- El o fi tipul despre care se vorbea la radio...
- Nu se poate!
- Ba da. S-a impuscat.
- Dar de ce?
Colt a scos o coala de hartie din buzunarul de la piept si a despaturit-o incet, ca si cum ar fi dorit sa prelungeasca suspansul. Am privit nauc la baltoaca formata sub cizmele lui de la zapada topita. Cateodata, cand primesti o veste nenorocita, observi amanunte pe care altfel nu le-ai baga in seama, probabil din dorinta subconstienta de a-ti abate gandurile de la cele aflate.
- A lasat o scrisoare pentru noi. Intr-un buzunar al pardesiului. Ma rog, asta e o copie, originalul a ramas la politie, in dosarul de ancheta.
Ne-am strans in jurul lui. A inceput sa citeasca – glasul ii tremura de emotie:
- "Dragii mei, n-am petrecut prea multa vreme impreuna, dar m-am simtit bine in compania vo