Editori şi ediţii
De cînd VIAŢA ROMÂNEASCĂ e concepută de doi scriitori cu simţul valorii, experienţă publicistică şi pasiune pentru profesie - Nicolae Prelipceanu şi Marian Drăghici - fiecare număr al revistei e o bucurie. Deşi formatul carte admite materiale nelimitate la un număr fix de semne, ei îşi bat capul pentru un sumar variat şi niciodată plicticos, fiindcă proporţionează bine genuri diferite: poezie, proză, memorialistică, dezbateri, anchete, cronici literare, interviuri. în nr. 1-2/2009 toate sînt prezente, de la grupajul de comentarii ale cărţii-eveniment a lui Ion Iovan, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale..., la cotinuarea anchetei Basarabia înspre europenitate?, şi de la poeme de Mircea Bârsilă şi un interviu cu Gabriela Adameşteanu, la eseuri de Mariana Codruţ, Alexandra Ciocârlie şi Alexandru Vlad. La curent cu tot ce se petrece în viaţa literar-editorială de la noi, onorîndu-şi astfel numele, revista relevă reuşitele dar nu omite nici apucăturile rele. Editorialul lui Nicolae Prelipceanu se ocupă de un "fenomen" nociv, care-l scoate din sărite şi pe Cronicar: destule edituri reeditează cărţi apărute la noi cu decenii în urmă, în special traduceri, ca şi cum ar fi noutăţi. Iar tineri recenzenţi pentru care lumea începe cu ei le iau ca atare: "în anii dinaintea celui de-al doilea război, exista bunul obicei de a se marca reeditarea prin numerotarea ediţiei: a doua, a treia, a patra. în anii noştri, acest obicei bun s-a pierdut. întâi pentru că, apărând o puzderie de edituri, acestea ţin să apară ca vânzătoare de lucruri proaspete. Dar ce orizont mărginit ar trebui să fi avut critica românească dacă Opera deschisă a lui Umberto Eco ar fi apărut prima oară în româneşte abia în anul 2008! Or, termenul de operă deschisă a fost ultra-utilizat, de la apariţia cărţii în prima sa ediţie românească." Exemplelor date de Nicolae Prelip
