După îndelungi pregătiri, Zizi a răpit-o într-o noapte pe Radie. Fata îl aştepta cu valizele făcute. Tefik îi dăduse bani lui Zizi să închirieze un automobil. Fiul ceasornicarului îi propusese o răpire mai modestă. S-o ia pe Radie cu birja pînă la gară şi de-acolo, cu personalul de noapte, la Bucureşti. Doctorul l-a firitisit că nu voia să risipească banii, înghiţindu-şi vorba că într-o zi a ghinionului singurul lui copil se îndrăgostise de un neajuns ca el. Totuşi, fiule Zizi, el nu putea fi de acord ca Radie a lui să-i fie luată de-acasă cu birja şi cu personalul. Si nici pentru ei doi nu se făcea! Zaiafet, nu, casă a lor nu - să mai şi umble noaptea cu geamantanele prin gară, să rîdă careva de ei? Tefik nu îmbătrînise atît de mult, încît să uite cît de orgolioasă putea fi sărăcia. Dar începuse să înţeleagă de ce socrul său i-o dăduse pe Fatmine numai după ce îi trimisese pentru a doua oară peţitorii acasă, deşi i se prevestea un viitor strălucit fiindcă ştia Coranul pe dinafară. Zizi a acceptat s-o ducă pe Radie la Bucureşti cu automobilul, de-abia după ce Tefik i-a spus că de aici încolo, avea şi un fiu, pe care i-l adusese Radie. Doctorul şi Fatmine au ieşit pe furiş în curte să-şi vadă fata cum se suie în maşină. Apoi s-au uitat cum automobilul a pornit la vale, cu luminile aprinse şi cu motorul stins, pînă la cotitura care lega cartierul turcilor de strada principală a oraşului.

Cum ar veni mîine, Tefik, înţeles cu ceasornicarul, s-a dus la şeful de post, pe la prînz, şi-i spune că i-a dispărut fata de acasă. Pomenea tocmai primise de la Bucureşti o telegramă strict secretă cu o lungă listă cu soldaţi care se pierduseră pe drumul Armatei Române spre Rusia. Dacă prindea vreunul trebuia să-l trimită discret la Constanţa. Şi pentru a putea păstra discreţia acestei operaţiuni i se atrăgea atenţia că soldaţii care se rătăciseră erau înarmaţi. Cî