Înainte de startul în returul acestei ediţii de campionat, gruparea din Zăvoi a făcut o modificare în lot de ultimă oră. La CSM a ajuns, după săptămâni de negocieri, atacantul Daniel Orac (foto), care va evolua la gruparea vâlceană cel puţin până în vară. Fotbalistul de 24 de ani a fost împrumutat de la Pandurii Târgu Jiu, formaţia care a mai trimis la Vâlcea alţi trei fotbalişti, Kutlacik, Vătavu şi Stromajer. Orac s-a născut în aprilie 1985 şi a mai evoluat la Dunărea Galaţi, Steaua Bucureşti, Oţelul Galaţi, Universitatea Craiova şi FC Caracal. Daniel a jucat în primul eşalon 85 de meciuri şi a marcat trei goluri, iar în Liga a II-a a contabilizat 40 de meciuri şi patru goluri marcate. CSM Râmnicu Vâlcea nu a finalizat, în schimb, transferul congolezului Disney, din cauza unor probleme pe care acesta le are cu Farul. „Este în litigiu cu Farul Constanţa şi nu se puteau semna actele. Din păcate, a trebuit să renunţăm la Disney“, a spus directorul general al vâlcenilor, Florin Verigeanu. Înainte de startul în returul acestei ediţii de campionat, gruparea din Zăvoi a făcut o modificare în lot de ultimă oră. La CSM a ajuns, după săptămâni de negocieri, atacantul Daniel Orac (foto), care va evolua la gruparea vâlceană cel puţin până în vară. Fotbalistul de 24 de ani a fost împrumutat de la Pandurii Târgu Jiu, formaţia care a mai trimis la Vâlcea alţi trei fotbalişti, Kutlacik, Vătavu şi Stromajer. Orac s-a născut în aprilie 1985 şi a mai evoluat la Dunărea Galaţi, Steaua Bucureşti, Oţelul Galaţi, Universitatea Craiova şi FC Caracal. Daniel a jucat în primul eşalon 85 de meciuri şi a marcat trei goluri, iar în Liga a II-a a contabilizat 40 de meciuri şi patru goluri marcate. CSM Râmnicu Vâlcea nu a finalizat, în schimb, transferul congolezului Disney, din cauza unor probleme pe care acesta le are cu Farul. „Este în litigiu cu Farul Constanţa şi nu se puteau semna actele.