Dacă vreţi să cunoaşteţi lumea şi să exploraţi numeroase destinaţii turistice, Europa este locul potrivit. În dorinţa de a propune o destinaţie de vacanţă deosebită, am descoperit un traseu turistic în trei oraşe din două ţări ce poate fi realizat în trei zile.
Pentru a descoperi nordul Europei, pornim de pe Aeroportul din Bucureşti spre Bruxelles. Capitala Belgiei este un oraş cosmopolit, unde întâlneşti cei mai mulţi oameni de afaceri şi parlamentari, dar şi turişti dornici să descopere istoria teritoriului flamand.
Prima menţionare a oraşului datează din jurul anului 700, când Sfântul Vindecean, episcop de Cambrai, s-a îmbolnăvit la Bruxelles, cu ocazia unei vizite. La „naşterea“ Belgiei, în 1830, oraşul era populat de flamanzii autohtoni, dar şi de valoni, germanofoni, precum şi de francofoni de origine pariziană.
Bruxelles a devenit încetul cu încetul oraş cosmopolit. În anii 1960-1970, s-au stabilit aici multe familii imigrante, majoritatea din fostele colonii belgiene, precum şi din Africa de Nord. În anii 1980-1990, cosmopolitizarea a mers mai departe, datorită întregirilor de familii. Printre altele, un mare val de imigranţi a venit din Europa Centrală.
Obiectivele turistice pe care trebuie să le iei în calcul în momentul în care te afli aici sunt: Piaţa Mare din Bruxelles (în franceză - Grand Place, în neerlandeză - Grote Markt), Statuia Menneken Pis, Teatrul Regal al Monedei, unde s-a proclamat independenţa Belgiei în 1830, Parcul Jubileului, Catedrala „Sfântul Mihail şi Sfânta Gudura“, Basilica de la Koekelberg, a cincea din lume ca mărime, Marolles - cartier popular unde se află renumitul talcioc din Bruxelles. Acesta îşi datorează renumele Palatului Justiţiei. În ciuda faptului că sunt numeroase obiective turistice în acest oraş, le puteţi vedea şi cunoaşte îndeaproape în mai puţin de o zi.
Bruges, Veneţia Nordu