"Luna cărţii la sate" era un bun prilej pentru scriitori de a se reîntâlni, adunaţi de prin diverse colţuri ale ţării, pentru depănat amintiri, pentru schimb de idei şi opinii în ceea ce priveşte opera colegilor lor.
Serile, în faţa unui pahar de vin sau de palincă ori horincă, scriitorii reînnoiau şedinţele din afara cenaclurilor, cum erau cele de la Capşa sau barul Arhitecturii. Stăteau cu orele şi disecau orice şi tot. Despre începutul şi finalul unui poem, tehnicile unui poem, despre modernismul momentului respectiv, despre poeziile universale, despre poeţi şi scriitori agreaţi şi neagreaţi. Până la ore mici ale dimineţii. Aşa se năşteau şi discursurile critice, pe care le foloseau uneori pentru a combate aberaţiile unor colegi de breaslă care, cu aer emfatic şi zeflemitor născut poate dintr-o suficienţă de sine, sau poate dintr-o frustrare a nerealizării, băteau câmpii ore în şir şi nimeni nu înţelegea nimic, ba, mai mult, stârneau chicoteli înfundate.
"Luna cărţii la sate" avea şi părţile ei hazlii sau inedite. Despre ele, martori sau direct implicaţi, ne-au povestit mai mulţi scriitori, dar noi redăm numai două istorisiri, cele ale scriitorilor Alex Ştefănescu şi Gabriel Chifu.
Audienţă adormită
Alex Ştefănescu povesteşte o experienţă proprie legată de această manifestare culturală într-o localitate rurală a ţării. Era de altfel şi unica lui participare la o astfel de manifestare culturală. "Ca redactor al revistei «Tomis» din Constanţa am fost cooptat într-un grup de scriitori şi activişti care avea «sarcina» să participe la o întâlnire cu cititorii într-un sat (din păcate nu-mi aduc aminte numele satului, sunt originar din Bucovina, iar toponimele din Dobrogea mi s-au părut ciudate şi greu de memorat: Topraisar, Cobadin etc). Într-o dimineaţă geroasă ne-am suit cu toţii într-un microbuz de la «gospodăria
