Neatent la posibilităţile limbii în care scrie, şi neîngrijorat de stricăciunile ce i se fac ei zilnic, adolescentul şi tânărul riscă să umble până la capătul zilelor cu un buchet de buruieni în braţe, fără flori, ofilit, cu o carte de versuri, cu o colecţie de texte de neînţeles, de necitit. Nu este, aşadar, exagerată pretenţia acelora ce vor să citească doar lucru bun, şi nu-l mai găsesc, doar text ideal, bine făcut, fără impurităţi, fără lungimi, fără aluzii infecte, fără intenţii băşcălioase. De cam demult însă, primesc ca pe bandă rulantă texte ce se aseamănă între ele în urâţenia limbajului şi în neglijenţe de exprimare, în exorbitante declaraţii de ură şi lehamite de a şti, în cultivarea fără vreun temei a unor trăiri uimitoare la nişte încă copii care-şi arată unii altora şi lumii bau-baul lor, cu veselia isterică a unor inşi care-au văzut doar iadul, cu sufletul lipsit de limpezime, încrâncenat până la insuportabil. Şi tot nu sunt mulţumiţi că se ating de limită, de fundătură. Măcar unul la o sută să se mai încumete să renunţe la estetica urâtului la care cred că se pricep. Să rişte a scrie frumos şi profund încât tu, cititorul dintre lumi, care nu ai nici o vină, să-ţi şopteşti în barbă că, uite, acesta îşi rezervă viitor, acesta ar putea rămâne în gloria lui ca un viitor Rilke din Sonete şi din Elegii, un George Trakl al noii generaţii, din Sebastian în vis, ca să dau doar două exemple. Dar 99 dintr-o sută ştiu, află şi parcă le convine că poeţii aleşi ar deveni peste noapte expiraţi, perimaţi, ar fi pierdut pasul şi cadenţa cu vremurile de astăzi. 99 se iluzionează şi defilează pe hârtie ca în pielea goală, dezinhibaţi, într-un delir care mie mi se pare greţos... * "Numele meu este Stoian G. Bogdan, sper că vă mai amintiţi de mine, deoarece aţi avut bunăvoinţa să scrieţi despre textele mele acum câţiva ani, la rubrica Semnal pe care o susţineaţi atun