Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să uiţi o femeie

Publicat in Romania Literara, vineri 27 februarie 2009 ·

Uneori mă surprindeam visând cu ochii deschişi. Alunecam sub pielea realităţii pe nesimţite, într-o zonă confuză şi călduţă. Nu avea concreteţea unui vis adevărat, în care lucrurile şi persoanele au contururi ferme, în care ştii fără să ştii de unde ştii, ci era o lume somnolentă, tămăduitoare. Nu era ca şi cum te-ai fi scufundat în adâncul apei, ci ca şi cum ai fi făcut pluta - jumătate în apă, jumătate în aer. Rămâneau nişte fire subţiri şi puternice care mă ţineau suspendat, într-o imponderabilitate neameninţătoare. Auzeam toate zgomotele exterioare, însă ele nu reuşeau să-mi tulbure noul echilibru. Cel mai adesea mi se întâmpla când stăteam la fereastră, privind fără să văd, sau sprijinit cu coatele de masă, în faţa cafelei care se răceşte. Însă uneori glisam în lumea soarelui de vată fiind pe stradă sau în tramvai. Era lumea în care sistematic continuam să mă întâlnesc cu Marga. Numai în adolescenţă mai trăisem asemenea reverii, iar atunci mă lăsam pradă lor cu o anumită voluptate. Acum nu le căutam, dar nici nu încercam să fug de ele. Când soseau erau binevenite. Pe cât de furios eram când îmi aminteam în mod obişnuit de Marga, dând curs impulsului de a o caricaturiza necruţător, pe atât de calin şi înţelegător eram în astfel de momente. Cumva, printr-un subterfugiu, relaţia noastră continua să existe. Ori poate nu era decât viclenia firii mele iscoditoare care încerca, cu uneltele semiconştientului şi cu disimulată tenacitate, să întrevadă originile fisurii, să lase timp adevărului să crească, să forţeze blând un alt drum al înţelegerii. Marga plecase şi totuşi rămăsese. Nici o dispariţie, oricât de ingenioasă ar fi, nu e fără rest. Când tai copacul, rădăcinile rămân şi se hrănesc în continuare. Din restul de trunchi ţâşnesc vlăstare, promisiuni proaspete şi crude. Fotografia din folderul Marga nu e o urmă oarecare. E ramificaţia unei rădăcini care caută

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

OFICIAL: Românii vor putea călători în SUA fără vize. Data de la care intră în vigoare hotărârea

Wall-Street.ro acum o ora
Românii vor putea oficial să călătorească în SUA fără a mai fi nevoiți să treacă prin întregul proces de dobândire a unei vize. Practic, țara noastră a intrat în programul american de scutire de vize, Visa Waiver. Data la care românii vor putea merg

Fără vize în Statele Unite. Iohannis: "Această reuşită va determina dezvoltarea şi mai dinamică a relaţiilor noastre bilaterale"

Ziare.com acum 34 minute
Includerea României în Programul Visa Waiver este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor, a transmis, vineri, 10 ianuarie, preşedinte

Scenariul de la prezidențialele din România se poate repeta în altă țară NATO. Grupare rusă desemnată cu influențarea scrutinului, identificată de autorități

Ziare.com acum 52 minute
O grupare rusă însărcinată cu influențarea alegerilor din Polonia prin dezinformare și încurajarea instabilității, a fost identificată de autoritățile de la Varșovia, a anunțat vineri, 10 ianuarie, vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski, transmit

NATO nu va susţine noua ţintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar vor exista modificări, afirmă analiștii

Ziare.com acum 23 minute
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va ține cont de propunerea lui Donald Trump, de a crește masiv cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depășească ținta actuală, potrivit unor oficiali și analiști. Președintele ales al

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 2 ore
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Transnistria a prelungit cu încă 30 de zile starea de urgență din cauza crizei energetice

Ziare.com acum 44 minute
Din cauza crizei energetice severe provocate de suspendarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina, autoritățile din Transnistria au prelungit vineri, 10 ianuarie, cu aproape o lună, până pe 8 februarie, starea de urgență în economie declarată în

Polonia a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile, anunţă vicepremierul

News.ro acum 55 minute
Polonia a identificat un grup rus a cărui sarcină era influenţarea alegerilor poloneze prin dezinformare şi alimentarea instabilităţii, a declarat vineri viceprim-ministrul Krzysztof Gawkowski, citat de Reuters. „În ultimele zile, a fost identificat

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 2 ore
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Piaţa muncii din SUA: Creştere neaşteptată a locurilor de muncă în decembrie

Mediafax acum 36 minute
Piaţa muncii din Statele Unite a înregistrat o performanţă peste aşteptări în decembrie 2024, potrivit raportului publicat de Departamentul Muncii. Economiile non-agricole au adăugat 256.000 de locuri de muncă, comparativ cu o creştere revizuită de

Vremea

București
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°